Acest articol, despre superstiţii şi obiceiuri (ne)obişnuite de Paşti, este un guest post cu care rezonez în proporţie de 99,9%, dar am lăsat şi 0,1% loc de întors 🙂.
Românii sunt o naţie de oameni foarte credincioşi şi de aici li se trag mai toate năpastele. De ce zic asta? Pentru că un om atât de religios cum e românul are mereu capul plecat (ca să nu-l taie turcul cu sabia), ori psihologia modernă demonstrează clar că asemenea comportamente nu aduc succes, ci, dimpotrivă, numai necazuri şi sărăcie. Eşti ceea ce gândeşti, ar spune unii.
Pe de altă parte, românul religios se ghidează şi după foarte multe superstiţii – ştiţi voi: pisici negre, bătutul mobilei din lemn de trei ori, scuipatul peste umăr…
Superstiţii anacronice
Din această gamă a superstiţiilor sau infantilismelor, dacă-mi permiteţi, avem şi câteva superstiţii legate de sărbătorirea învierii lui Iisus. Dacă până pe la mijlocul secolului trecut toate acestea păreau să aibă vreo noimă, iar oamenii vremii căutau şi de suflet, şi de trup, unele din credinţele părinţilor noştri par să se fi ridiculizat sau neantizat, dacă e să privim prin ochii generaţiei de acum. Vă şi explic!
Pe vremea mea, îmbrăcatul de straie noi de Paşti era o lege nescrisă, dar obligatorie. Asta şi pentru că rar îşi permitea cineva să se înţolească din cap până în picioare de mai multe ori pe an. La aproape 40 de ani distanţă de copilăria mea, tot românul îşi permite haine noi la aproape fiecare vizită la mall. Tocmai de aceea mi se pare de-a dreptul ridicol când îmi văd vecinele şi odraslele lor (majoritatea şomere), în noaptea Învierii, trase la patru ace, care mai de care mai sclipicioase şi mai accesorizate. (În plică criză financiară, să nu uităm!) Că doar după moda nouă, dacă nu ai un Vuitton, un Svarowski, un Adidas verde fosforescent la purtător, zice lumea că eşti de pe sub pod. Şi să nu uităm nici de fetişcanele care vin la slujba de înviere cocoţate pe tocuri de 20 cm.! Poate s-or fi crezând / simţind mai aproape de Dumnezeu echipate aşa, poate … Din păcate, observ în fiecare an acelaşi tipic – ţoale noi, suflete vechi…
Un alt obicei tradiţional de Paşte, care mi se pare deja perisat este spălatul, în Duminica Paştelui, cu apa dintr-un blid în care s-a pus urzică, ou roşu şi bani. Părinţii mei argumentau ritualul prin aceea că voi fi aspru ca urzica, roşu în obraji ca oul, adică sănătos, şi bogat. Am îndeplinit acest ritual cu sfinţenie şi îl aplic şi azi, cel puţin din dragostea de a păstra un pic din tradiţiile româneşti şi de a le transmite mai departe… Dar anii au trecut, parcă nu-s pe cât de aspru aş dori câteodată, milioanele de dolari le-au luat/furat alţii (sta-le-ar banii în gât!), iar cu sănătatea nimeni de pe la noi nu se laudă prea mult. Aşa că am ajuns la vârsta asta să constat că ritualul ăsta nu prea m-a ajutat în viaţă. Şi apropo – în nopţile de Revelion, am purtat mereu bani în buzunar. Puţini, că mulţi n-am avut niciodată. Şi tot puţini am şi acum… N-au făcut pui, bată-i cucu!
Eu superstiţii din acestea am încercat, dar dacă ştiţi voi alte metode de îmbogăţire, să-mi ziceţi! Sunt gata să ader la orice altă religie, doar-doar mi s-o schimba norocul …
- Explicatii pentru ţoală şi blid conform dexonline:
- ȚOÁLĂ, țoale, s. f. (Fam.; mai ales la pl.) – Obiect de rufărie sau de îmbrăcăminte; haină veche, uzată.
- BLID, blide, s. n. (Pop.) – Vas adânc de lut, de lemn sau de tinichea din bucătăria țărănească; strachină
___________________________________________________________________________________________________________
Despre religie, biserică şi credinţă am zis ce am avut de zis, aşa că dacă mai vedeţi vreun “Paste Fericit!”, “Craciun Fericit!” etc. prin articolele mele, e doar datorită respectului pentru tradiţii, nu pentru superstiţii.
Lasa domnu’ Petre, macar sa ne imbogatim spiritual daca material nu. De dragul traditiei mai tin si eu cateva superstitii din cele enumerate de dumneata, cu toate ca nu cred in asa ceva.
In zona mea se poarta, mersul “la udat” in a doua zi de Paste. Tare interesant obiceiul asta, doar ca de la o vreme am inceput sa nu-l mai inteleg…
Hristos a înviat!
Sincer să fiu, eu cred că am fost o fire mai d’alde Toma. Poate şi înclinaţiile mele tehnice din născare să îşi fi spus cuvântul? Poate!
Totuşi, atitudineam ea interioară faţă de superstiţii, a fost una simplă: o numesc “atitudinea savantului”.
Şi când spun asta, mă gândesc mai puţin la colecţionarii de diplome şi titluri diverse şi mai mult la cel descris de Eminescu, îngropat în iubirile lui, cu vată-n urechi, dar care are o atitudine NEUTRĂ faţă de orice experiment ar face. El e pur şi simplu mort de curiozitate şi avid de cunoaştere.
S-a făcut aici zicere despre banii în buzunar în noaptea de anul nou.
Ei bine, o ştiu şi eu ca mai toţi cei de vârsta mea, de pe vremea când circulam pe sub arcul de triumf, care se numea pe atunci “taburet de bucătărie”.
De prin clasa I-a, am început să urmăresc chestia asta şi ceea ce am observat, este că ESTE ADEVĂRAT.
Am mai verificat şi alte “superstiţii”. M-a preocupat mult mai puţin dacă sunt superstiţii şi mult mai mult… DE CE?
Da… Eterna mea obsesie, de când mă ştiu!
Şi poate că asta m-a adus în situaţia să înţeleg CUM E POSIBIL.
Chiar mi-a plăcut mult articolul! (Oi fi rezonat? 😀 )
Seară faină! 🙂
Si mie mi-a placut acest guestpost si de aceea l-am si publicat.
PS: Don Pedro, m-ai rupt cu fotomontajul!
Cine l-a făcut, că am zis că pic pe jos?! 😀
Eu l-am facut pentru ca articolul mi-a venit fara imagini … nu e vreo creatie originala pentru ca m-am inspirat de la o fotografie care circula de cativa ani pe internet.