La Măgura Zimbrilor în 13 Iunie vor fi eliberaţi în sălbăticie primi 14 zimbri. Aceştia fac parte din lotul adus în luma mai a anului trecut şi care în ultimul an s-au adaptat la mediul din ţara noastră, iar acum vor deveni primi zimbri liberi de pe aceste meleaguri după mai bine de 200 de ani. Anul trecut, atunci când au fost aduşi aceşti zimbri, localnicii din Măgura Zimbrilor, mai bine spus localnicii din comuna Armeniş, s-au declart încântaţi de faptul că zona a fost repopulată cu aceste superbe mamifere, majoritatea dintre ei auzind doar din bătrâni poveştile despre zimbrii care cutreierau pădurile de la poalele Munţilor Țarcu.
La Măgura Zimbrilor creşte “populatia”
Pe lângă lăsarea în libertate a acestor 14 zimbri, în 12 Iunie la Măgura Zimbrilor va mai sosi încă o turmă de 18 zimbri care vor urma aceeaşi procedură, adică vor fi “cazaţi” în spaţiul rezervat pentru acomodare şi adaptare la noul mediu, urmând ca după perioada de acomodare să fie şi ei eliberaţi în sălbăticie.
Prezenţa zimbrilor la Măgura Zimbrilor va contribui la accelerarea proceselor naturale ecologice şi va favoriza atât creşterea biodiversităţii, cât şi dezvoltarea durabilă a comunităţilor locale. Ecoturismul este una dintre variantele fireşti de dezvoltare a unei zone cu astfel de caracteristici de sălbăticie.
WWF România şi Rewilding Europe au pregătit un plan de 10 ani pentru reintroducerea speciei zimbru, cu un obiectiv clar de a crea o populaţie de mai mult de 500 de exemplare libere în Carpaţii Meridionali şi un obiectiv pe termen lung (25 de ani) de a stabili o meta-populaţie de peste 1000 de zimbri, care va deveni, cea mai mare populaţie din lume, populaţie care în prezent numără 5000 de indivizi, dintre care doar 3400 trăiesc în libertate, fiind o specie mai rară decât rinocerul negru.
WWF este cea mai mare organizaţie internaţională care desfășoară proiecte pentru conservarea naturii, în peste 100 de ţări, cu mai mult de 5000 de angajați și peste 5.000.000 de susţinători. Misiunea WWF la nivel global este să oprească degradarea mediului înconjurător şi să construiască un viitor în care oamenii trăiesc în armonie cu natura.




[…] Măgura Zimbrilor – primi zimbri liberi […]