Liceul Teoretic „Traian Vuia” din Reșița funcționează sub diverse denumiri încă din 1968. În ultimii ani a beneficiat de câteva investiții interesante care acum au fost finalizate. Unele investiții au fost făcute prin proiecte finanțate din banii de la Uniunea Europeană. Alte proiecte au fost finanțate de catre Compania Națională de Investiții, iar multe lucrări au fost finanțate de la bugetul local și au fost executate de către Direcţia pentru Întreţinerea şi Repararea Patrimoniului Consiliului Local.
Liceul Teoretic „Traian Vuia” – scurt istoric
Liceul “Traian Vuia” a fost fondat în anul 1968 ca liceu industrial, sub denumirea de Liceul Industrial nr. 1 și era specializat în construcții de mașini. În 1990 se transformă în Liceul Teoretic Nr. 2. În 1991 se înfințează, în aceleași spații, Liceul de Educație Fizică și Sport Reșița. Din 2002 se schimbă numele și devine Liceul Teoretic “Traian Vuia”, iar din 2004 se unește cu Liceul de Educație Fizică și Sport rămânând o singură entitate.
De pe site-ul liceului aflăm că acesta dispune de 16 săli de clasă, 3 laboratoare de informatică, laboratoare de fizică, chimie, biologie, lingvistic, centru de studii sociale, laborator de limba română, o bibliotecă română-engleza, 2 săli de sport, internat, cabinet consiliere, iar de acum și de un teren de sport multifunctional exterior.
Miercuri, 6 decembrie 2023, Primarul Reșiței Ioan Popa, împreună cu prof. Bianca Stanciu (directorul general al Liceului Teoretic “Traian Vuia”) și prof. Liliana Dacica ( directorul Direcției Generale de Învățământ, Cultură, Tineret, Sport și Culte), au prezentat, în cadrul unei conferințe de presă, finalizarea unor importante investiții derulate la acest liceu.
Liceul Teoretic „Traian Vuia” – investiții
1. Proiectul „Reabilitarea energetică a Liceului Teoretic „Traian Vuia”, Reșița” (POR) a fost de 7.397.614,37 lei.
Primăria Municipiului Reșița a finanțat din bugetul local lucrările de instalații electrice și de reabilitare a grupului sanitar al cadrelor didactice din clădirea liceului, ce nu au fost incluse în bugetul proiectului, în valoare de 171.692,45 lei2. Primăria Municipiului Reșița a realizat și lucrări de reabilitare (interior-exterior) la nivelul celui de-al doilea cămin de cazare elevi, tot din fonduri alocate de la bugetul local, în valoare de 535.285,69 lei.
3. Lucrările de sistematizare și modernizare a curții interioare și a zonelor adiacente unității de învățământ, au fost realizate de Primăria Municipiului Reșița prin Direcţia pentru Întreţinerea şi Repararea Patrimoniului Consiliului Local, ce au constat în pavarea aleilor pietonale, montarea de mobilier urban nou și înfrumusețarea zonelor verzi prin plantarea de arbori și gazon, montarea gardului de împrejmuire și asfaltarea zonei de acces auto, lucrările fiind finanțate tot din bugetul local cu suma de 783.081,85 lei.
4. În curtea unității de învățământ a fost amplasata o replica a aeroplanului construit de Traian Vuia, replica realizata de elevii Colegiului Tehnic Reșița, iar lucrările de execuție a sculpturii din bronz „Traian Vuia” în valoare 65.000 lei au fost susținute tot de la bugetul local.
Total proiect reabilitare – 8.952.674,36 lei din care:
fonduri europene – 7.397.614,37 lei,
buget local – 1.555.059,99 lei.5. Recent au fost finalizate lucrările de construire teren multifuncțional, vestiare, gard împrejmuitor prin Compania Națională de Investiții, valoarea investiției fiind de 2.039.433,18 lei, la care se adaugă 56.003,50 lei din bugetul local pentru amenajare alei și spații verzi, lucrări branșamente curent, gaze naturale, apă-canal.
Totalul fonduri europene și CNI = 9.437.047, 55 lei și
Total de la buget local = 1.611.063,49 lei
Nu ne oprim aici cu investițiile în învățământul din orașul nostru. Urmează dotarea cu echipamente IT și mobilier pentru toate școlile. Și, cel mai important, cursuri de formare după metode de predare moderne pentru mare parte din profesorii reșițeni – a declarat primarul Ioan Popa.
Da-ti cu parerea