Tehnocraţia îngroapă România sau despre ce “vrăji” mai face actualul guvern şi cu ce mai are de gând să ne cadorisească în acest preaminunat an electoral. Dacă cineva ăşi închipuia că tehnocraţia asta de carton (păi de ce să avem doar milionari/miliardari de carton) va reprezenta salvarea naţiunii s-a înselat amarnic pentru că s-a văzut încă din faza alegerii / numirii miniştrilor cât de tehnocraţi erau şi câtă “independenţă” a avut premierul Cioloş în alcătuirea “guvernului de tehnocraţi”.
Varianta asta cu tehnocraţia, cu guvernul de tehnocraţi a fost şi este doar praf aruncat de către politiceni în ochii alegătorilor şi la mascarada asta un rol important l-a avut Preşedintele României … domnul acela care dă comunicate doar pe Facebook pentru că el încă mai crede că l-a ales diaspora şi facebookul preşedinte (din păcate şi eu l-am votat pentru că alternativa copy/paste/ponta era de neacceptat).
Sunt doua mici chestiuni care fac ca tehnocraţia să nu fie o varianta salvatoare pentru România şi anume:
- dacă tehnocraţia propune măsuri care nu convin politicienilor, nu va avea sprijin parlamentar
- dacă tehnocraţia are prea mult sprijin parlamentar înseamnă că sunt doar nişte politicieni “acoperiţi” … cea ce se cam confirmă.
Din toată această mişcare cu tehnocraţia care salvează România cel mai mult a avut de suferit “strada” adică ideea de revoltă populară, ideea că prin mişcări spontane de stradă se poate schimba ceva, aşa că la următoarele evenimente / proteste vor fi mulţi care vor spune “ce rost mai are, n-aţi văzut că nu s-a schimbat nimic” şi se va alege, din nou, varianta pierzătoare “Nu mai particip la mişcări de stradă, nu mai votez, pentru că oricum nu se schimbă nimic”.
Şi acum după ce am “tocat” puţin problema cu tehnocraţia hai să vedem şi câteva din “măreţele realizări” ale acestui guvern făcându-ne că am uitat gafele din timpul numirilor şi de la audieri.
Tehnocraţia şi realizările ei
…
Cam acestea sunt realizările … parlamentarii, adică politicienii ăşi văd de treabă şi îşi votează pensii speciale, după care îşi vor vota pensii ultra speciale şi tot aşa. Din păcate “strada” a cedat mult prea uşor la aburelile politicianiste, poate şi pentru că dupa primele zile de derută politicul s-a regrupat rapid şi şi-a trimis cozile de topor în stradă. Poate dacă se insista până la a se ajunge la modificarea constituţiei şi la alegeri parlamentare anticipate am fi avut şansa să spunem că tragedia de la #colectiv a marcat un moment zero, dar aşa vom asista şi în acest an la “reinventarea” aceloraşi politicieni … minus cei de care ne mai scapă DNA-ul.
P.S. Ministreasa de la Tineret şi Sport (păcat de lunga şi merituoasa ei carieră sportivă) vrea să ne convingă că îşi merită locul în tehnocraţia guvernamentală actuală şi a dat, în 13 ianuarie (ghinion, după cum ar spune preşedintele), o circulară în care spune că imnul naţional al României “se intonează în mod obligatoriu pe stadioane şi alte baze sportive, cu ocazia desfăşurării competițiilor sportive oficiale internaţionale în care este reprezentantă România; şi că nerespectarea dispoziţiilor constituie contravenţie … uitând să specifice ce se întâmplă atunci când se intonează alte “imnuri”.
Centurion a zis
Eu cred că “strada” nu va schimba niciodată nimic, schimbarea de-ar fi să vină vine din conştiinţa / responsabilitatea acelora care şi-au asumat rolul de politicieni. Cât despre un guvern format din tehnocraţi, însăşi denumirea scârţâie, fiindcă ar însemna ori să fie independenţi (ceea ce este cam greu de închipuit, şi nici n-ar fi tocmai indicat, deoarece ar lipsi răspunderea politică) sau să aibă sprijin politic şi atunci devine absurdă denumirea.
Alex Ciocan a zis
eu unul cred ca toata vanzoleala asta cu tehnocratia o sa ne aduca numai probleme…