La întrebarea “Ce-i trebuie chelului tichia de mărgăritar ?” un răspuns ar putea fi acesta: Chelul crede că are nevoie de tichia de mărgăritar ca să-şi ascundă chelia şi românul are nevoie de noile cărţi de identitate (electronice sau nu) ca să … aici vă las pe fiecare să completaţi după cum credeţi de cuvinţă, sau o să zic că avem nevoie de noi cărţi de identitate pentru că aşa prevede legea, aşa vrea muma noastră Europa, unchiul Sam şi FMI-ul.
Cărţi de identitate cu cip sau fără
Dacă îmi amintesc bine, prin 2011 era ceva agitaţie împotriva cardurilor de sănătate cu cip … că nu sînt sigure, că în alte ţări au fost fraude în sistem şi după introducerea lor, că implementarea lor costă foarte mult, că au fost pierdute datele asiguraţilor etc. Acum problema e rezolvată dintr-un foc, adică datele care au legătură cu sistemul de asigurări de sănătate vor fi puse şi pe cip-ul noii cărţi de identitate.
Singurul avantaj al noilor cărţi de identitate este dimensiunea. Sper că în sfârsit vom avea cărţi de identitate de dimensiunea unui card, care ne vor intra cu uşurinţă in portofele. Vrăjelile de tipul “nu vor putea fi falsificate” ţin poate pentru cei care chiar sînt dispusi să creadă toate prostiile debitate de guvernanţi. Falsificarea acestor noi modele de cărţi de identitate poate fi mai dificilă dar nu cred că va fi imposibilă.
Ce nu m-am lămurit încă este procedura prin care se vor emite noile cărţi de identitate pentru că am auzit “pe surse” 🙂 că recoltarea datelor biometrice (amprentele) se va face de către “Serviciul Paşapoarte” iar eliberarea lor se va face ca şi până acum de Serviciul de Evidenţă a Populaţiei.
În marea sa mărinimie statul ne va permite să optăm pentru cărţi de identitate cu cip sau fără cip, aşa că în România vor exista doua tipuri de cărţi de identitate perfect valabile (chiar trei pana la totala inlocuire a celor actuale). În situaţia în care, începând cu data de 1 aprilie 2014, optăm pentru variata unei cărţi de identitate electronice, acolo se vor înscrie mult mai multe date:
Noile documente de identitate vor include şi informaţii de pe cardul de sănătate, respectiv codul unic de identificare în sistemul de asigurări sociale de sănătate şi numărul cardului de asigurat. Tot acolo vor apărea şi diagnostice medicale cu risc vital, grupa sanguină şi RH-ul, dar şi acceptul pentru prelevarea de organe după deces. Şi datele de contact ale medicului de familie vor trebui să se regăsească pe cartea de identitate electronică.
Nu am găsit niciunde vreo referire la modificarea datelor înscrise pe cip … în ce condiţii se va putea face, cât va costa o modificare, cât va dura … etc. pentru că în 10 ani, cât presupun că vor fi valabile aceste noi cărţi de identitate, multe din datele înscrise se pot schimba – domiciliul, medicul de familie sau diagnosticele medicale.
Nu ştiu daca vom putea cere ca pe noile cărţi de identitate la rubrica “cetăţenie” în loc de “română” să scrie “europeană”, că doar sîntem cetăţeni europeni şi avem drepturi :). Oare data de 1 aprile a fost aleasă întâmplător pentru începerea eliberării noilor cărţi de identitate sau statul a vrut să ne facă să înţelegem odată pentru totdeauna că ne poate păcăli când vrea, cum vrea şi cu cât vrea.



Bun (re)găsit!
Pentru mine, chestiunea e de cu totul altă natură şi anume:
Ce anume conţine CIP-ul în realitate?
Cine are dreptul să mă urmărească pe baza acestui CIP şi,
Mai ales, DE CE? E ştiut faptul că pe baza SIM-ului din telefon, oricine poate fi identificat cu o precizie de +/- 100 milimetri, via GPRS. Conectând acum GPRS cu CIP-ul de pe card, oricine care lucrează într-o instituţie a statului, poate să mă urmărească “la milimetru”, pentru că ştie unde sunt, cine sunt, de ce boli am suferit/sufăr, caziere, etc. Consecinţele, sunt departe de a putea fi expuse aici şi sunt dintre cele mai grave cu puţinţă. “Stat poliţienesc”, e o sintagmă delicată, în comparaţie cu realitatea însăşi.
Pot lungi lista la nesfârşit, dar am adus în prim plan dedesubturile murdare ale aşa-zisei modernizări propuse românilor, “volontario, per la forza di baionetta”, vorba americanilor!
Nu ștu dacă un SIM de telefon poate fi urmărit dacă nu e băgat într-un telefon. Tot așa nu cred că CIP-ul ăsta din CI va putea fi urmărit. Dar sunt foarte mari șanse să mă înșel.
Eu unul, dacă tot e obligatorie treaba asta, am să optez pentru cartea fără cip doar pentru că vreau să am și eu în sfârșit un act de identitate care să nu fie urât și mare ci mic și să încapă în portofel. Când am citit titlul, fără să știu că vei scrie și tu despre acest aspect, exact la asta m-am gândit: dimensiunea. Eu sunt fericit, și atât timp cât nu e obligatoriu să am versiunea cu CIP, nu am să o aleg 😀
Eu accept cu cip doar daca ma lasa sa-mi pun si un qr cu adresa blogului 🙂
Petre, nu stiu ce ai facut cu mainpage’ul da de cand ai ales fondalul ala grii pe care ai scris cu font negru este aproape imposibil sa citesti ceva. Sacaiel pe baiatul care se ajuta de obicei sa dea un undo la ce ai bulibasit pe acolo. Este doar un sfat amical! 😀
Ca sa fiu in tema, voi opta pentru orice care nu are un chip incorporat. Inca se poate face asta … nu stiu cata vreme dar cat exista aceasta optiune voi apela la ea.
Eu am busit ceva mai de mult si acum cateva zile a mai aparut si griul ala.
Sper sa poata rezolva Razvan cat mai repede.
Aveti multa imaginatie daca credeti ca va urmareste cineva dupa cip, ce naiba ! Chiar sunteti primitivi.
Pe de alta parte, nu e bine sa fie asa mica cartea de identitate ca o pierdeti prea usor si costa mai mult decat cea simpla.
Ce scrie in cip nu conteaza ca doar cine l-o citi ? Au cititoare de cip ???
Renuntam la bi..ci?
Vor avea.
Petre … banuiam … cred ca i’ai scos peri albi lui Razvan. 😀
Dupa cum am mai scris, Razvan e un tip SUPER, dar acum este foarte ocupat si cu toate ca abia a ajuns in tara si-a facut timp ca sa se uite prin codul temei. Mi-a rezolvat problema oarecum partial asa ca am fost nevoit sa aplic o metoda mai radicala.