Electorale, alegeri electorale … gata primul tur … de fapt a cam rămas în coadă de peste pentru că prin „grija partidului” mulţi oameni au fost „ajutaţi” de sistem sa nu reuşească să voteze. Nu ştiu dacă ierarhiile ar fi fost mult diferite – poate 2-3 procente în plus sau în minus la principalii „catindaţi” – dar punerea de beţe în roate e de prost gust.
Acum după ce a trecut primul tur al alegerilor electorale şi a ieşit scandalul cu diaspora care nu a putut vota, au ieşit astăzi ponta şi corlăţeanu să ne explice că au fost tot atâtea centre de votare ca în 2009 uitând ca din 2009 şi până în 2014 au mai plecat din ţară muuulţi români în căutarea unui alt fel de trai … şi chiar dacă au plecat în perioada „regimului dictatorului” Băsescu se pare că tot împotriva ciumei roşii au votat.
Ca să mai dreagă niţel busuiocul acum ponta ne spune că „BEC-ul” va hotărâ ca la viitorul scrutin declaraţiile pe propria răspundere vor fi doar semnate în fata comisiei şi nu mai trebuie completate chiar acolo. (acest mic Nostradamus ştie deja ce hotărâre va lua BEC-ul)
Oare Biroul Electoral Central se va sesiza şi va reverifica listele cu semnături depuse pentru înregistrarea candidaturilor pentru aceste alegeri electorale ? Cum adică … ai strâns tu „catindat” 150.000 de semnături şi ai obţinut 50.000 de voturi ? Nu dă puţin de gândit nimănui această stare de fapt ?
Oare cum ar fi arătat clasamentul la aceste alegeri electorale dacă ar fi votat 60-70% din electorat ? … poate că am fi avut preşedinte din primul tur şi nu mai era nevoie de o cheltuială cu încă un tur de votare.
Nu vreau să fac o analiză a candidaţilor şi a programelor pentru că nu am fost convins de niciunul, dar am mers la vot pentru a vota împotriva ciumei roşii şi voi merge şi în turul doi ca să votez #NuPonta.
Sper ca romanii din strainatate sa poata vota in turul II fara sa fie din nou umiliti. Pentru un alt rezultat e nevoie de o participare de 60-70% cum ai spus si tu, dar asta e greu de obtinut. Iohannis nu pare a avea o capacitate de mobilizare.
Ai perfectă dreptate.
Mai trebuie să corectezi ceva: fiecare candidat la prezidențiale a trebuit să depună la B.E.C. o listă cu MINIM 200.000 de semnături de adeziune, deci nu 150.000.
Cum au fost totuși obținute aceste semnături de adeziune: păi e plin internetul de dezvăluiri: liste de milioane de persoane, cu datele lor de identificare sunt disponibile, la vânzare… 🙁
150 sau 200 … chestiunea ramane valabila indiferent de numarul exact de semnaturi cerute. Rezultatele votului confirma ca acele liste au fost false si din pacate nu cred ca se va lua nicio masura impotriva catindatilor care au masluit listele de semnaturi.
PSD este constient ca din diaspora nu scoate mai mult de 20% si asta-i un procent cu indulgenta. Din acest motiv a introdus acele declaratii care de fapt au scopul de a incetini procesul de votare. Acele declaratii sunt egale cu 0 atat timp cat totul se poate verifica dupa CNP