Lenovo K3 Note este un smartphon lansat de firma chinezească în luna Martie a acestui an. Pe la începutul verii eram în căutarea unui telefon nou şi pentru că nu sunt adeptul telefoanelor foarte scumpe am optat pentru acest model. Atunci când am ales Lenovo K3 Note, în România era comercializat doar de un magazin (specializat pe aducerea noilor modele cam de pe piaţa gri) şi preţul era destul de mare faţă de preţul anunţat pe site-urile de comerţ online chinezeşti aşa că am căutat o variantă mai convenabilă.
Am făcut achiziţia acestui Lenovo K3 Note de pe varianta europeană a unui destul de mare site chinezesc de comerţ online (eud.dx.com) chiar dacă pretul în euro era egal cu preţul în dolari (şi pe atunci valoarea dolarului nu era aşa apropiată de euro). Am comandat de pe respectivul site de mai multe ori şi am avut încredere că totul o să decurgă bine aşa că am plătit prin paypal şi m-am pus pe aşteptat. Am avut parte doar de o mică întârziere deoarece nu mai aveau Lenovo K3 Note pe stoc în depozitul din Europa şi astfel am avut ocazia să urmăresc traseul pachetului cu telefonul Lenovo K3 Note din Asia până în România, cu escale în Anglia, Olanda şi Ungaria … din păcate acest traseu întortocheat a făcut ca smartphonul Lenovo K3 Note să-mi ajungă după mai bine de trei săptămâni, adică pe la sfârşitul lui Iulie.
Fiind cumpărat dintr-un stat membru UE pachetul cu Lenovo K3 Note a venit normal şi nu am avut de plătit alte taxe aşa că pretul final a fost de 168 Eu adică vreo 750 de lei faţă de 1100 cât era în România la vremea respectivă (pe eud.dx.com e acum la 157 Eu). Şi în România a scăzut preţul aşa că acum poate fi găsit la aproximativ 925-950 de Lei faţă de 1100 sau 990.
Lenovo K3 Note – caracteristici şi impresii
- display multitouch IPS de 5.5 inci si e FullHD (1920 x 1080 pixeli) 401 pixeli per inch;
- procesor Octa-Core Mediatek MT6752 pe 64 biţi tactat la 1.7 GHz, 2 GB memorie RAM şi 16 GB memorie internă (oferă suport pentru card microSD de până la 32 GB);
- cameră foto de 13 megapixeli cu flash LED şi cameră foto de 5 megapixeli cu funcţie dedicată pentru selfie-uri;
- 4G, Wi-Fi b/g/n, dual-sim, bluetooth, microUSB, jack de 3.5 mm, A-GPS, GLONASS;
- baterie de 3000 mAh, 7.6 mm grosime şi 150 grame greutate;
- Senzori – Accelerometer, gyro, proximity, compass;
- Android 5.0 Lollipop (a venit cu ROM Lenovo VibeUI 2.5_1512_5.495.1_ST_K50-T5 care are inclusiv limba română)
- Reţea – GSM 850 / 900 / 1800 / 1900
- 3G – HSDPA 850 / 900 / 1900 / 2100
- 4G – LTE 800 / 1800 / 2100 / 2600
Singura mea problemă înainte de a cumpăra acest Lenovo K3 Note era culoarea, pentru că e galben, galben, dar atunci când l-am primit am fost plăcut surprins pentru că e o nuanţă de galben auriu metalizat mult mai plăcută decât ce am văzut în fotografiile de pe net. Oricum pentru al proteja i-am cumpărat o husă „smart view” aşa că acum nu se mai vede galbenul decât la capete.
M-am uitat si eu pe site-ul respectiv si am vazut mai multe telefoane la preturi bune. Chiar am de gand sa imi cumpar un Lenovo, dar ceva mai mare la partea de specificatii decat K3. Prezentarea mi-a placut 🙂
Multumesc de vizita si de comentariu.
Buna! Am un telefon Lenovo K3 note si nu stiu cum sa-i schimb setarea la mesaje. Eu cand trimit imi apare numele, dar cand primesc un mesaj imi apare doar numarul de telefon, chiar daca contactele au fost copiate de pe sim in telefon. Aveti idee ce pot face? Multumesc!
Incearca la „Mesagerie” – „More features and setings” si poate gasiti acolo vreo setare care sa va ajute.
Lista de Contacte o aveti sincronizata cu un cont de gmail ?
Salut! In legatura cu telefoanele cumparate de pe eud.dx.com..vanzatorul ofera ceva garantie?
Acum ca ai intrebat m-am uitat si eu prin cutia produsului si am descoperit niste chestii care seamana cu garantia …problema e ca sunt in chineza. Cred ca pentru a beneficia de o reparatie in garantie trebuie sa trimiti produsul inapoi in China. Dupa cate stiu in Olanda au doar depozite.
Nimeni nu spune despre ,,încărcare rapidă baterie,, ?! , doar îngrijorați că are culoarea . . . galben ?! .
Pai nu m-a ingrijorat absolut deloc bateria sau rapiditatea incarcarii acesteia asa ca n-am nimic de spus.
Buna am si eu un Lenovo k3 de vreo 6 luni si dintr-o data nu mai are semnal cartelele sim oare din ce cauza se poate repara pentru ca sint foarte multumit de el ,multumesc.
Nu stiu din ce motiv nu mai ai semnal pe telefon.
Trebuie sa mergi la vreo firma care se ocupa cu reparat telefoane mobile.
Eu n-am nicio problema cu telefonul, inca merge perfect.