Pe Flaviu Cernescu l-am întâlnit în timpul filmărilor pentru videoclipul “Happy” în Reşiţa. Apoi ne-am “împrietenit” pe FB şi am citit /văzut cam tot ce s-a scris despre el. A urmat o scurtă întâlnire, într-o sâmbătă cu soare, ocazie cu care l-am văzut pe Flaviu Cernescu la un antrenament şi astfel s-a născut ideea acestui interviu. I-am trimis câteva întrebări pe mail, am primit răspunsurile, am mai cerut nişte lămuriri, le-am primit, aşa că hai să vedem cine este Flaviu Cernescu şi “ce-l mână-n lupta”cu imposibilul.
Flaviu Cernescu – date biografice
Mă numesc Flaviu Cernescu, m-am născut în Reşiţa pe 3-feb-1982. Am crescut şi locuit în Bocşa Montană până la vârsta de 18 ani. Acolo am terminat primele 8 clase de scoală. Liceul l-am terminat în Reşiţa la LMF (mai nou se numeşte Liceul Traian Lalescu), secţia informatică, promoţia 2000. Aventuros a fost şi faptul că am făcut zilnic naveta Bocşa-Reşiţa, cu trenul, în toţi cei 4 ani de liceu. Pentru facultate am mers în Timişoara, la Universitatea de Vest, secţia informatică, promoţia 2004.
1 – De când a început pasiunea pentru sporturi extreme, cu ce ai început şi ce practici acum ?
Atracţia pentru aşa numitul “extrem” a fost în mine dintotdeauna dar conturarea ei a durat mulţi ani. De mic am fost hiperacitv şi înclinat la a mă urca pe tot ce prindeam. Pe când aveam 10 ani urcam în pomi, săream de la etajul 1 al clădirilor, coboram cu bicicleta (Pegas) pe scări şi străbăteam oraşul în cele mai atipice moduri (odata am trecut pe sub trenul care staţiona în gară pentru a nu mai aştepta plecarea lui). Am fost dat de parinţi la diverse sporturi încă de când aveam 6 ani. Am făcut înot, gimnastică, karate, tenis de masă, karting şi chiar body building. Din nefericire (sau fericire?) nu am ajuns să fac performanţă serioasă în nici unul din aceste sporturi.
Cândva după vârsta de 20 de ani, în facultate fiind, într-una din crizele mele de identitate, am considerat că e momentul să abordez o nouă disciplină şi să fiu mai consistent cu ea decât în trecut. Aveam senzaţia că bat pasul în loc de mulţi ani deja şi eram foarte curios să aflu dacă mai pot învăţa ceva cu adevărat nou. Voiam să îmi găsesc ceva al meu, cu minimă influenţă din exterior. Pot spune că aveam nevoie de o provocare. Astfel am descoperit monociclul, jonglatul şi acrobaţia – trei discipline care m-au vânat în subconstient din copilărie. Recunosc că am avut câteva surse de inspiraţie, dar în cea mai mare parte am plecat singur la drum. Întamplarea face că entuziasmul pentru acest fel de mişcare mi-a rămas viu şi astazi. Timpul a zburat şi s-au adunat astfel 10 ani de monociclu, 8 de jonglat şi probabil 4 de slackline. Referitor la slackline, parcticarea lui la înălţime se numeşte “highline”. Sunt 2 ani de când am început şi asta.
2 – Ce fel de pregătire fizică faci , cum şi unde te antrenezi ?
Antrenamentul fizic este important dar nu reprezintă totul. Îmi vin în minte 3 ingrediente esenţiale: nivelul atletic general, pregătirea tehnică (dinamica mişcării) şi, desigur, componenta psihică. Primele 2 se antrenează “în traseu” atât împreună cât şi separat. Cea de-a 3-a se poate exsersa chiar şi în repaus (prin vizualizare şi meditaţie). Revenind la aspectul fizic – încep prin a spune că nu fac nici un fel de antrenament cu greutăţi! Fac în schimb mişcări diverse de fitness (flotări, tracţiuni şi chiar abdomene), acrobaţie (stat pe mâini, rostogoliri, piruete, etc.) şi alte mişcări ce implică ansambluri de muschi (săritul corzii spre exemplu). Sunt o fire activă în general şi pot face un antrenament chiar şi din a bate cuie. Orice fel de mişcare ce implică utilizarea aromnioasă a muşchilor şi articulaţiilor este o formă de antrenament!
La capitolul “tehnic” caut să învăt corpul să execute mişcări specifice sporturilor mele de interes. Subiectul acesta deja este prea amplu pentru a fi tratat aici Mă antrenez mult afară, când şi unde am ocazia. Pe timpul iernii merg frecvent la o sală de fitness, dar, după cum spuneam mai sus, antrenamentul meu este mai atipic; l-am personalizat după nevoie!
3 – Cât la sută e pregătire şi cât “nebunie” la chestiile mai periculoase pe care le faci ?
Grea intrebare :-)) 66% pregătire, 33% nebunie, 1% alte ingrediente.
33% e un procent mare, dar nu-l credeţi, pentru că Flaviu Cernescu nu-i chiar atât de “nebun” 🙂 – L-am văzut de două ori în acţiune şi am remarcat minuţiozitatea cu care îşi pregăteşte totul, începând de la grija cu care şi-a întins linia, la verificarea echipamentului, a tensiunii în linie … totul făcut cu mult calm şi stăpânire de sine aşa că eu zic că 90% pregătire, 9% “nebunie” şi 1% hazard ar fi nişte procente mult mai aproape de realitate.
4 – Din ce se compune dotarea ta ? (echipament, protecţie, unelte, materiale etc.)
Pentru a desfăşura o activitate *pe cont propriu* este nevoie în primul şi în primul rând de dorinţă! Apoi este nevoie de echipement corespunzător şi desigur de un loc prielnic. Am fost astfel nevoit să îmi cumpăr echipament specific pentru fiecare dintre pasiunile mele. Împărţind pe categorii, pe scurt ar fi cam aşa:
- Jonglerie: multe mingi de diferite dimensiuni şi greutăţi, inele şi măciuci (numarand peste 100 în decursul timpului)!
- Monociclu: în urmă cu 4 ani aveam 13 monocicluri de diferite dimensiuni şi caracteristici. Acum am mai puţine, dar pot spune că mi-au trecut prin mâini cel putin 20 de “roţi” în cei 10 ani …
- Slackline: aproape 300m de chingi (125m + 80m + 50m + … 15m), 150m de corzi de căţărat, 4 căsti, 2 hamuri, anouri, carabiniere, scripeţi, blocatoare, sisteme de tensionare cu lanţ şi multe alte accesorii. Pe lângă echipamentul prorpiu zis mai sunt necesare şi alte accesorii (tot ce îţi trebuie pentru a sta câteva zile la munte). Dacă tragem linia după toate astea rezultă un preţ mare. Mai bine nu îl calculez 🙂
5 – Care au fost cele mai spectaculoase isprăvi pe care le-ai făcut ?
Cele mai spectaculoase highline-uri…probabil Pâlnia de la Lacul Iovanu şi Apeductul de la Secu … sau poate avenele din Apuseni (Gemanata şi Bortig).
6 – Care a fost cea mai periculoasă “chestie” şi cam câte accidente ai avut până acum ?
Cele mai periculoase manevre nu sunt neapărat şi cele mai grandioase sau spectaculoase. Anul trecut am făcut o tură de 120 km cu monociclul într-o singură zi. Ultimii 30km i-am parcurs după înserare, în condiţii de trafic încărcat şi drum rău. Cred că a fost periculos! De asemenea, am făcut ascensiuni periculoase pe construcţii destul de degradate sau am folosit echipament neadecvat în unele situaţii. Chiar şi aşa, forţând anumite norme, caut să menţin controlul asupra situaţiei. Dacă simt că acest control îmi scapă mă opresc … cam asta e ideea.
Dar după cum zice vorba ‘ceea “shit happens”, am avut parte şi de accidente. Iată câteva: în 1999 mi-am luxat ambele glezne sărind pe picioare de la o înălţime de cca 5-6m! ; în 2006 mi-am fisurat ambele încheieturi ale mâinilor căzând cu monociclul de pe o balustradă; în 2010 mi-am traumatizat ambele călcâie în urma unei căzături cu monociclul la 37 km/h iar în 2012 mi-am deplasat puţin coccisul la o căzătura cu monociclul în munţii Ţarcu. Pe lângă astea au fost o grămadă de alte momente neplăcute. Din motive evidente prefer să nu mă gândesc la ele!
7 – Flaviu Cernescu, ce sfaturi ai pentru cei la inceput de drum ?
Eu nu mă încumet să dau sfaturi nimănui, dar dacă e să fie unul: Aveti grijă să fiţi pe drumul pe care vi l-aţi ales voi. Do what you love, love what you do! Aveţi grijă de voi şi de natură!
8 – Ai avut necazuri cu autorităţile ?
Situaţia face ca manevrele mele să fie la limita de toleranţă a legii. Practic nu sunt legi care să acopere în mod clar monociclul şi slackline-ul. Astfel opţiunile mele erau /sunt fie a renunţa la planurile mai îndrăzneţe fie a le face clandestin. Fiind o fire determinată, de multe ori am ales varianta a 2-a, astfel reacţiile autorităţilor nu au ezitat să apară. Din fericire însă nu s-au ivit probleme mari! Trăim într-o lume plină de reguli iar asta pe mine mă sufocă deja. Precum unii consumă substanţe pentru a evada, eu produc în mine substanţa prin mişcare. Ţin să menţionez, deşi pe unii asta nu îi încălzeşte cu nimic, că eu mă străduiesc în permanenţă ca impactul meu asupra mediului să fie cât mai puţin dăunător şi nu în ultimul rând nu caut să fac infracţiuni de dragul de a le face.
9 – Spre final vreau să îmi spui câte ceva despre organizarea la nivel naţional şi internaţional a celor pasionaţi de slackline – highline
La nivel naţional nu prea sunt organizaţii de slackline, doar câteva grupuri formale pe facebook, gen: Slackline Timisoara, Slackline Brasov, Slackline Bucuresti … sunt în mare parte grupuri de oameni care simpatizează cu ideea, dar nu neapărat şi practică constant. Şi aici am vorbit de slackline în parc. Highline cam deloc în ţară. Totuşi am un prieten, aici în Timişoara, care practică highline. El e şi membru fondator al grupului Slackline Timişoara (la care am fost şi eu, cofondator).
La nivel european lucrurile stau mult mai bine, şi desigur şi mai şi la nivel global. Germania, Italia, Cehia, Franţa şi desigur America au dus acest sport pe culmi nebănuite. Toate aceste ţări au şi câte un centru de R&D pentru echipamente de slackline – eu cumpăr echipament şi materiale din Germania de la slacklpro – sunt super competenţi în ceea ce fac.
10 – aici ar fi trebuit sa fie clasica întrebare cu planurile de viitor, dar din motive lesne de înţeles nu o să spun nimic din ce mi-a dezvăluit Flaviu Cernescu, pentru că nu vrea sa-l deranjeze “autorităţile vigilente” atunci când va mai face vreo ispravă pe obiective sau în locuri considerate nepotrivite 🙂 .
Pe Flaviu Cernescu îl puteţi găsi pe FB, pe pagina personală (de unde am preluat o parte din imagini) şi pe canalul de youtube (unde puteţi urmări câteva clipuri cu isprăvi de-ale lui) sau prin diverse publicaţii din ţară şi nu numai, pentru că isprăvile lui sînt de multe ori observate şi relatate şi în presa de prin alte ţări.
Mulţumesc Flaviu Cernescu pentru acest interviu şi sper să ne reîntâlnim când mai pui la cale câte o ispravă ieşită din comun.
Cu siguranta avem multe talente in tara, dar nu toate sunt facute publice asa cum trebuie. De ce? Pentru ca media merge in jos si sustine doar prostii, care mai de care. Asa Flaviu, succes pe viitor 🙂
Super fain!
Felicitări, Don Pedro!! Acum, cred că încep să conştientizez DE CE “DON”!! Acest articol, chiar e o dovadă!
Felicitări Muntene Flaviu Cernescu! Poate reuşesc să mă documentez mai bine, dar AM SIMŢIT acel CEVA inexprimabil, care ar putea fi sintetizat prin “I LOVE, I LIVE!”. Ştiu, sună sec, dar pentru mine are o semnificaţie aparte…
Vă mulţumesc! Hugs! 🙂
Multumesc Serban pentru felicitari.
Interviul a iesit bine pentru ca Flaviu este un super interlocutor.