CNFA 2018 (Campionatul Național de Fotbal American) se apropie încet, încet de final pentru că mai sunt doar 3 meciuri de jucat. În etapa de sâmbătă, 12 mai 2018, s-a disputat meciul dintre Timișoara 89ers și Mureș Monsters.
Pe terenul Clubului Sportiv Școlar Bega timișorenii i-au învins fără drept de apel pe mureșeni cu scorul de 35 la 7 (pentru cine nu e familiarizat cu scorurile din fotbalul american acest 35 la 7 ar fi un fel de 5-1 în fotbalul din “Liga lui Mitică”.
Pentru că echipa de Fotbal American “REȘIȚA LOCOMOTIVES” nu s-a înscris în CNFA 2018, câțiva jucători reșițeni (mai precis 4-5) s-au alăturat din nou lotului “Timișoara 89ers” unde joacă meci de meci aducându-și contribuția la parcursul bun al timișorenilor în CNFA 2018.
În această ediție a CNFA 2018 sunt înscrise cinci echipe: Bucharest Rebels, Crusaders Cluj, Timișoara 89ers, Bucharest Warriors și Mureș Monsters. Pe lângă aceste cinci echipe mai sunt și altele dar care, ca și Reșița Locomotives, nu au reușit să adune un lot suficient pentru a se putea înscrie în campionat sau nu au găsit suficiente resurse finaciare.
Pentru bănățeni au realizat puncte Bogdan Cocoșilă, antrenorul-jucător Jared Stokes, Raul Siladi, Zoltan Bogre, Valentin Cocrean și Mario Borza, iar singurul touchdown al mureșenilor a fost realizat de Szilárd Szász.
Atât de “greu” a fost meciul pentru Timișoara 89ers încât în unele momente din echipa defensivă a făcut parte și Anna Vazou. Nu, nu este greșeală, Anna Vazou este o tânără domnișoară originară din Atena, studentă la medicină veterinară, pasionată de fotbal american și care face parte din lotul timișorean.
Amănunte despre desfășurarea cronologică a meciului puteți citi pe site-ul FirstDown, iar cine dorește poate viziona pe YouTube întreaga partidă filmată și comentată de cei de la FirstDown și transmisă în direct și pe facebook.
În CNFA 2018 Crusaders Cluj are două victorii, Bucharest Rebels şi Timişoara 89ers au câte două victorii şi câte un eşec, Bucharest Warriors are o victorie şi două înfrângeri, iar Mureş Monsters a suferit al treilea eşec.
Clasament provizoriu CNFA 2018
Cluj Crusaders are un meci mai puțin, partida pe care o vor disputa acasa, împotriva celor de la Bucharest Warriors, în data de 20 mai 2018, ora 11:00. Timișoara 89ers mai are un singur meci de disputat împotriva vechilor rivali de la Cluj, meci ce va avea loc în 02 iunie 2018 de la ora 12:00 tot pe stadionul CSS Bega din Timișoara.
CNFA 2018 – FINALA RoBowl IX
Surpriza acestei ediții de campionat este că atât finala mică cât și finala mare vor fi organizate de un club care nu a participat la această ediție de campionat, iar acest club este clubul meu de suflet REȘIȚA LOCOMOTIVES.
LEFA, Liga Echipelor de Fotbal American, (cea care organizează Campionatul Național de Fotbal American din România) a hotărât, la propunerea lui Raul Siladi, să încredințeze organizarea finalelor din acest an echipei Reșița Locomotives.
Vom avea din nou Fotbal American la Reșița, de această dată la cel mai înalt nivel – ROBOWL IX – , adică finalele CNFA 2018, iar aceste două jocuri se vor disputa în aceeași zi – 30.06.2018, finala mică urmând să înceapă la ora 11:00 iar RoBowl IX la ora 17:00.
Raul Siladi, președintele fondator al “REȘIȚA LOCOMOTIVES” (și coordonator defensiv al 89ers) a declarat că a avut deja primele contacte cu primăria, cu administrația locală și a obținut sprijinul acestora în organizarea finalei CNFA 2018 pe stadionul MIRCEA CHIVU din Reșița. Evenimentul ROBOWL IX va fi cuprins și în programul “Zilelor Reșiței”.
Stadionul Mircea Chivu este situat pe Valea Domanului nr.1, în Reșița. Are o capacitate de 12.500 de locuri și a fost construit în 1926. Stadionul este denumit după Mircea Chivu – fost jucator si antrenor la Reșița, tatăl lui Cristian Chivu, fost căpitan al echipei naționale de fotbal a României.
Foto Clubul “BANATUL MONTAN” va fi prezent cu câțiva fotografi pe stadionul Mircea Chivu din Reșița pentru a realiza imagini cu acest moment important din istoria fotbalului American din România.
O galerie cu mai multe imagini de la meciul Timișoara 89ers – Mureș Monsters, din cadrul CNFA 2018, puteți vedea în acest album de pe facebook.
- Anna Vazou
- Oficialii
- Capitani 89ers
- Capitani Monsters
- Intercepție Raul Siladi
- Fentă și demarcare
- Scăpat liber
- Run-ul
- Touchdown 89ers













Da-ti cu parerea