Cascada Beuşniţa e spectaculoasă şi vara, mai ales atunci când apa are debit. Mai sunt şi perioade de secetă când debitul apei scade foarte mult şi muşchiul se usucă şi în astfel de momente Cascada Beuşniţa parcă nu mai e aşa spectaculoasă. În schimb dacă ai ocazia să ajungi pe acolo în perioada de iarnă, mai ales după câteva zile de ger poţi avea ocazia să vezi Cascada Beuşniţa îngheţată total sau măcar parţial.
Cascada Beuşniţa – localizare
Cascada Beuşniţa este situată în Parcul Naţional Cheile Nerei-Beuşniţa şi până să ajungi la ea mai poţi vedea şi alte minunăţii ale naturii. Una din aceste minunăţii este Cascada “La Văioagă” sau Văioaga situata la vreo 3 km de Podul Bei. Din parcarea de la Păstrăvărie (de unde se pot cumpăra păstrăvi proaspeţi), la aproximativ 45 de minune de mers pe jos, se ajunge la Lacul Ochiul Beiului de unde mai faci cam 20-30 de minute până la Cascada Beuşniţa. Chiar dacă Lacul Ochiul Beiului, Cascada Văioaga şi Cascada Beuşniţa nu se gasesc lângă şosea (aşa cum este Cascada Bigăr şi unde unii comentează că parcarea e la 200 metri distanţă şi nu pot vedea cascada din maşină) efortul de a merge cele 2-3 ore pe jos nu e în zadar pentru că drumeţul este răsplătit cu peisaje care îţi taie respiraţia.
Marţi 26 ianuarie 2016 am făcut o mică excursie, împreună cu un prieten, ca să vedem Cascada Beuşniţa îmbracată cu haine de iarnă. Am prins o zi ceţoasă dar asta nu ne-a împiedicat să vedem frumuseţile naturii şi să facem câteva fotografii, zic eu destul de reuşite, … doar drumul cu maşina a fost îngreunat de ceaţă şi de vizibilitatea redusă.
Şi pentru că am susţinut că “cel mai bun aparat de fotografiat e cel pe care îl ai la îndemână în momentul potrivit” am făcut, pe lângă fotografiile cu un Canon 60D şi o serie de fotografii cu telefonul Lenovo K3 Note. Imaginile le-am prelucrat puţin cu aplicaţia “snapseed” … şi pentru că o bucurie nu e completă dacă nu e împărtăşită cu alţi oameni puteţi vedea în imaginile din galerie Cascada Beuşniţa, Cascada Văioaga, Ochiul Bei şi alte câteva imagini din această excursie reuşită. Mulţumesc lui Ciprian Floare pentru fotografia cu “cocorul” 🙂 .












Splendide fotografii!!
Multumesc Vasile !
Superb este cuvantul potrivit pentru a descrie imaginile!
Multumesc !