Alaiul Primăverii de la Reşiţa s-a desfăşurat în acest an pe un nou traseu, de această dată mai prin centrul oraşului. Adunarea participanţilor a avut loc în curtea Universităţii Eftimie Murgu de unde s-a plecat spre fântâna cinetică din centrul municipiului şi apoi peste podul sudat până la esplanada din faţa Casei de Cultură.
În acest an Alaiul Primăverii, ajuns la cea de-a 35-a ediţie, a fost inclus în manifestările prilejuite de Festivalul Gastronomic al Etniilor din Banat, festival organizat de Casa de Cultură a Sindicatelor din Reşiţa.
Deşi Alaiul Primăverii are ca scop promovarea costumului popular, obiceiurile şi tradiţiile din zona Banatului Montan, am fost puţin dezamăgit pentru că nu am văzut aproape nimic din costumele populare, obiceiurile şi tradiţiile celorlalte etnii din Banatul Montan. Poate că Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Caraş-Severin (organizatorul manifestării numite Alaiul Primăverii) a „uitat” să invite la acest eveniment şi reprezentanţi ai celorlalte etnii sau acestea au „uitat” să dea curs invitaţiei.
Participanţii la Alaiul Primăverii – Reşiţa 2016
- FANFARA din Lăpuşnicu Mare – Casa Culturală Lăpuşnicu Mare,
- Formaţia de dansuri DOINA BISTREI – Şcoala Gimnazială Zăvoi,
- Ansamblul CIOBĂNAŞUL – Şcoala Gimnazială Băuţar,
- Formaţia de dansuri ZESTREA GUGULANILOR – de pe lângă Muzeul de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă Caransebeş,
- Formaţia de dansuri TEREGOVANA – Casa Culturală Teregova,
- Formaţia de dansuri TEREGOVIŢA– Casa Culturală Teregova,
- Formaţia de Căluşari – Casa Culturală Rusca Teregova,
- Formația de dansuri ALMĂJANA – Casa Culturală Bozovici,
- Ansamblul ARMENIŞANA – Casa Culturală Armeniş,
- Formaţia de dansuri JUNII GUGULANI – Casa de Cultură ”George Suru” – Caransebeş,
- Ansamblul IEDERA –Casa de Cultură Oţelu Roşu,
- Formaţia de dansuri SATUL MEU – Casa Culturală Ramna,
- Formaţia de dansuri BOCŞANA – Casa Orăşenească de Cultură ”Tata Oancea” Bocşa,
- Formaţia de dansuri VERMEŞANA – Casa Culturală Vermeş,
- Formaţia de dansuri a Asociaţiei Culturale ”Reşiţa Română”- Reşiţa,
- Formaţia de dansuri FLORILE CARAŞULUI– Colegiul Tehnic ”Mihai Novac”- Oraviţa,
- Formaţia de dansuri PUPI DĂ FLOARE ZĂGUJENI- Zăgujeni,
- Formaţia de dansuri ORĂVIŢANA – Şcoala Generală ”Romul Ladea”- Oraviţa,
- Formaţia de dansuri germane ENZIAN – Forumul Democrat German – Reşiţa,
- URŞII – Casa Culturală Ciclova Română.
La final câteva imagini de la Alaiul Primăverii din Reşiţa Cine doreşte să vadă mai multe imagini poate accesa albumul de pe facebook.
[…] de la Alaiul Primăverii 2012 sau de la Alaiul Primăverii 2016 găsiți cu un click pe […]