Reșița Urban Quest este un concurs pe care Centrul De Voluntariat Reșița îl organizează în această perioadă. Prin concursul denumit Reșița Urban Quest organizatorii: Centrul De Voluntariat Reșița, Directia Județeană pentru Sport și Tineret Caraș-Severin și Clubul Lions Reșița Montană, doresc să redescopere orașul, să facă cunoscute diferite atracții turistice locale, mai vechi sau mai noi și totodată să sensibilizeze edili în vederea reabilitării unor obiective cu potențial turistic.
Te-ai gândit vreodată cum ar fi dacă Reșița ar avea o altfel de hartă turistică? O hartă pe care să marcăm poveștile nespuse și care să ne ghideze într-o plimbare a percepțiilor schimbate. Acest lucru este posibil cu ajutorul tău!
Dacă ai între 14 şi 35 de ani și ești cetățean român, te provocăm să te înscrii la Reșita Urban Quest !
Îți propunem o plimbare de conștientizare: deschide ochii și analizează orașul! Caută colțurile lui frumoase, dar încă nevalorificate. Găsește-i deopotrivă locurile vulnerabile, aparent mai puțin frumoase sau funcționale, dar cu potențial de îmbunătățire. Contribuie alături de noi la reîmprospătarea imaginii orașului Reșița, în vederea conservării patrimoniului construit, dar și pentru prevenirea riscurilor care amenință zilnic mii de reșițeni. Concursul are două secțiuni separate, iar participarea se poate face la una dintre ele sau la ambele.
Reșița Urban Quest – organizare
SECȚIUNEA I – își propune să readucă la viață obiective și locuri ce ascund povești demne de a trezi interesul, atât al locuitorilor, dar mai ales al turiștilor. În ultima vreme, pare că ne-am conformat cu ideea că Reșița nu mai este orașul prosper de altă dată, ci mai degrabă un orășel amorțit, gri, al micilor frustrări cotidiene. Avem însă acum ocazia să trasăm în Reșița noi „cărări urbane”, redescoperind clădiri, locuri și spații de mult uitate pe care să le punem în lumină și să le transformăm în adevărate puncte de atracție. Ne gândim, de exemplu, la locul unde lumea se ducea să își coacă pâinea pe vremuri, la Muzeul de Istorie, Universalul vechi, cartierul Muncitoresc, la casele în care au locuit diverse personalități ale orașului, la un loc cu un graffiti purtător de mesaj și multe altele. Te așteptăm să împărtășești cu noi adresa, precum și o poveste sau mai multe ale cărei/căror surse de informație menționate să fie totodată ușor verificabile.
SECȚIUNEA A II-A – lansează provocarea identificării unor locuri necorespunzător administrate din oraș, dar care cu un minim de resurse ar putea să își schimbe înfățișarea. Vă propunem să semnalați locurile ce pun în pericol siguranța trecătorilor, de exemplu: aspectul containerelor de gunoi, buruienile ,,neîmblânzite” și orice alt element inestetic care vă deranjează vizual și nu numai. Realizați minim 6 fotografii și propuneți câteva soluții pentru îmbunătățire, sub forma unor texte descriptive, fotografii prelucrate, a unor schițe sau desene ușor accesibile oricărui cetățean.
Toate materialele pentru concursul Reșița Urban Quest vor fi trimise în format JPEG și/
Reșița Urban Quest – premii
În data de 29 decembrie, în urma jurizării, vom anunța câștigătorii pentru fiecare secțiune. Dorim să premiem implicarea voastră, după cum urmează:
– PREMIUL I – Secțiunea I/ Secțiunea a II-a: 800 lei
– PREMIUL AL II-LEA – Secțiunea I/ Secțiunea a II-a: 500 lei
– PREMIUL AL III-LEA – Secțiunea I/ Secțiunea a II-a: 250 lei
– MENȚIUNE – Secțiunea I/ Secțiunea a II-a: 100 lei
Ulterior, materialele primite acceptate în concursul Reșița Urban Quest vor fi expuse în holul Casei de Cultură Reșița, în perioada 1 – 31 ianuarie 2018.
Reșița Urban Quest Regulament
1. Organizatori și perioada de desfășurare a concursului
Concursul Reșița Urban Quest este organizat de Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Caraș-Severin, în parteneriat cu Centrul de Voluntariat Reșița și Clubul Lions Reșița Montană.
Calendarul concursului:
– înscriere și centralizare materiale: 1 – 27 decembrie 2017
– jurizare: 28 decembrie 2017
– anunțarea căștigătorilor și premiere: 29 decembrie 2017
– expoziție cu materialele din concurs în holul Casei de Cultură Reșița: 1 – 31 ianuarie 2018.
2. Înscrierea se realizează prin completarea formularului de înscriere și trimiterea acestuia împreună cu materialele în format PDF la adresa de e-mail: resitaurbanquest@gmail.com
– participarea se poate face individual sau în echipe de câte maxim 3 persoane.
3. Drepturile de autor:
– fotografiile/ materialele înscrise în concurs trebuie să respecte legea drepturilor de autor;
– participanții sunt unici responsabili asupra unor consecinţe directe sau indirecte ce pot apărea ca urmare a participării cu fotografii ș/sau materiale în acest concurs;
– organizatorii au dreptul de a publica/utiliza materialele participante la concurs;
– organizatorii concursului nu au nicio răspundere şi nu vor fi implicați în litigii legate de proprietatea fotografiilor/
4. Jurizarea:
– materialele vor fi apreciate în funcţie de respectarea tematicii, originalitate și creativitate (atât în abordare, cât și în găsirea de soluții), spirit analitic și civic, aria de acoperire, numărul de subiecte/obiective propuse în concurs;
– juriul va fi format din profesioniști reșițeni: arhitecți, jurnaliști, funcționari din Primăria Reșița;
– decizia juriului este definitivă și irevocabilă.
5. Drepturile şi obligaţiile participanţilor la concursul Reșița Urban Quest:
– au dreptul de a participa la concurs tineri, cetățeni români, cu vârsta cuprinsă între 14 și 35 de ani;
– să fie jurizaţi în mod echitabil, în aceleaşi condiţii şi după aceleaşi criterii ca toţi participanţii din concurs;
– să respecte condiţiile de participare şi deciziile oficiale ale organizatorilor;
– participanții pot cântări aceste elemente înainte de înscriere, însă, odată cu acceptarea regulamentului, se obligă să renunțe la dreptul lor de a contesta calitatea deciziilor juriului;
– să nu angajeze public numele organizatorilor în contexte defăimatoare pentru imaginea acestora;
– să completeze cu informații corecte și reale toate datele solicitate.
6. Drepturile şi obligaţiile organizatorilor:
– se obligă să menţioneze numele autorilor alături de materialele realizate de ei, pe tot parcursul concursului;
– asigură confidenţialitatea datelor personale ale concurenţilor. Detaliile participanţilor pot fi folosite doar pentru funcţionarea normală a concursului;
– îşi rezervă dreptul de a modifica acest regulament când şi de câte ori este necesar, obligându-se să aducă la cunoştinţă acest lucru participanţilor.
7. Clauze finale:
– prin înscrierea la concursul Reșița Urban Quest, participantul confirmă faptul că a citit şi a înţeles prevederile de mai sus.
Formularul de înscriere pentru Reșița Urban Quest poate fi accesat la următorul link:https://drive.google.com/



Ma bucur ca mai sunt persoane care se lupta si doresc sa ajute restul tarii sa redescopere orasul lor si sa faca cunoscute diferitele atractii turistice din zona aceea. Spor la treaba!
Este bine ca se mai implica cineva si in voluntariat. Toate cele bune si la cat mai multe editii de Urban quest! 🙂