Mănăstirea Călugăra se afla în apropiere de Oraviţa, în judeţul Caraş-Severin şi deşi nu este prea departe de Reşiţa, până la sfârşitul lunii mai 2016 nu am fost niciodată pe acolo. De fapt Banatul Montan are atât de multe locuri deosebite încât e foarte greu să ajungi pe la toate. A fost nevoie ca la Reşiţa să se desfăşoare Festivalul “Porţile Poeziei” şi astfel, însoţind (împreuna cu alţi reprezentanţi ai presei locale) grupul de poeţi veniţi din mai multe ţări din Europa , să văd această mănăstire aflată într-o zonă destul de greu accesibilă dar deosebit de pitorească.
Ca să ajungi la Mănăstirea Călugăra trebuie să ajungi în Oraviţa iar de acolo mai sunt doar câţiva km de drum (parcă vreo 18) … drum care prin cele două localităţi pe care le străbate, Ciclova Română şi Ciclova Montană, ar mai putea fi modernizat. La aproximativ un km după Ciclova Montană se termină traseul pe care se poate merge cu autocarul aşa că ultimii 2-3 km de drum (de aceasta dată asfaltat dar îngust) se pot parcurge doar cu maşini mici sau şi mai frumos, se poate face o plimbare pe jos pentru că drumul urcă într-o pantă lină, însoţind albia pârâului Călugăra, până la două, trei sute de metri, unde panta se accentuează foarte mult, dar efortul este răsplătit în momentul în care vezi îngusta platformă săpată în stânca aproape verticala (numită stânca Rolului), platformă pe care este construită Mănăstirea Călugăra şi restul asezământului monahal.
Acum nu ştiu sigur dacă de la urcuş sau mai degrabă de la frumuseţea peisajului dar mie mi s-a cam tăiat respiraţia când am ajuns acolo … mai ales când am văzut şi cascada. Grupul de poeţi a fost aşteptat de călugării de la mănăstire, supervizaţi de preotul Daniel Alic (consilier cultural la Episcopia Caransebeş). După ce preotul Daniel Alic a prezentat istoricul şi ce reprezintă acum Mănăstirea Călugăra, grupurile de copii de la Centrul de tineret „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Moniom şi de la Centrul de tineret „Sf. M. Mc. Ecaterina” din Oraviţa, au susţinut un mini concert de cântece sacre şi profane.
Vizita a continuat cu o foarte interesantă sesiune de recitare de poezii care a avut loc chiar în biserica de la Mănăstirea Călugăra, traducerea poemelor fiind făcută de Ella Iakab şi Liubiţa Raichici. Poeta Martha Asuncion Alonso, din Spania a declarat: „Sunt foarte emoţionată, nu am mai recitat niciodată într-o biserică. E ceva cu totul special”.
După acest moment cultural, gazdele de la Mănăstirea Călugăra ne-au ospătat cu câteva bucate preparate în bucătaria aşezământului monahal. Au urmat cei aproximativ 2 km. de coborâre până la autocar, întoarcerea la Oraviţa şi despărţirea de cei care au participat la Festivalul Internaţional “Porţile Poeziei”.
Dacă doriţi să aflaţi mai multe despre Mănăstirea Călugăra o puteţi face de pe wikipedia sau de pe site-ul mănăstiri pentru că, deşi este situată într-un loc izolat, cei care trăiesc acolo, împreună cu cei de la Episcopia Caransebeşului au integrat Mănăstirea Călugăra în era digitală.
Mănăstirea Călugăra
La întoarcerea de la Oraviţa spre Reşiţa, pentru a nu rata sezonul de pozat şi postat maci 🙂 , am făcut o scurtă oprire şi am tras câteva cadre.


















peisajul îmi aduce aminte oarecum de Herculane
La Herculane sunt peisaje si mai spectaculoase …
PS – nu stiu de ce Akismet ti-a aruncat comentariul in spam.