Acuşica vine vara şi trebuie să ne planificăm concediul, aşa că, dacă nu sunteţi deja hotărâţi asupra destinatiei, vă puteţi inspira din aceste propuneri de vacanţă. Avem multe obiective interesante în România şi multe zone frumoase unde ne putem petrece concediul în mod plăcut, dar dacă tot avem posibilitatea de ce să nu vizităm şi alte destinaţii mai ales că preţurile sunt uneori mai mici decât în unele staţiuni de fiţe de pe la noi.
De-a lungul timpului am petrecut concediul în diverse locuri de prin Europa şi nu numai: Croaţia, Slovenia, Germania, Muntenegru, Grecia, Egipt, Italia, dar parcă cel mai mult mi-a plăcut o vacanţă în Turcia. Prin 2012 scriam pe un alt blog cam aşa ceva despre concediul din Turcia:
Am fost în Turcia, în concediu, de două ori acum mai mulţi ani şi cred că aş putea vorbi despre acele experienţe ore în şir dar acum trebuie să scriu ce mi-a placut cel mai mult acolo şi asta e tare greu. E greu pentru că Turcia, cel puţin zona turistică, mi-a plăcut enorm de mult, m-am simţit extraordinar de bine pe acolo şi aş repeta oricând acele experienţe.
Prima dată concediul din Turcia l-am petrecut la Kusadasi, o destinaţie ceva mai ieftină decât Antalya, iar a doua oară am fost în staţiunea Marmaris. În amandouă vacanţele din Turcia am făcut excursii pentru a vizita diferite obiective turistice. Am fost la Pamukale, la Cetatea Bodrum, la Izmir, Canakkale, la cetatea Troia (situl arheologic de la Troia a fost înscris în anul 1998 pe lista patrimoniului mondial UNESCO) şi peste tot a fost interesant.
M-am plimbat cu vaporaşul prin stâmtoarea Bosfor, ba chiar am vizitat, cam scurt ce-i drept, şi Istambulul unde trebuie să-ţi faci tot concediul şi nici aşa nu e sigur că reuşeşti să vizitezi toate obiectivele turistice … iar Marele Bazar din Istambul nu e chiar obiectiv turistic 🙂 cu toate că şi acolo îţi trebuie câteva zile ca să-l vizitezi. Nemergând la cumpărături mie mi-a plăcut mai mult Misir Çarsisi, Bazarul Egiptean sau altfel spus Bazarul de Mirodenii.
Dacă alegeti să petreceţi concediul, sau doar o scurtă vacanţă în Turcia este obligatoriu să faceţi şi o excursie cu vaporaşul, indiferent dacă e o excursie mai scurtă pe lângă coastă sau o excursie de o zi până în insulele greceşti.
Nu cred că pot alege un anume obiectiv, sau o anume staţiune despre care să spun că mi-a plăcut cel mai mult pentru că, cel mai mult şi mai mult mi-a plăcut faptul că în Turcia se face TURISM de calitate şi că în Turcia turistul este respectat.
N-am fost in Turcia dar mie mi-a placut vacanta in Grecia mult de tot.
Sunt sigură că în Turcia n-am cum să ajung anul ăsta, dar cu siguranță merg din nou la Băile Felix și la mare. Dar îmi place măcar că există articole cu destinații faine, ce mă fac să-mi doresc ca anul viitor să văd Instanbul-ul. Ce-i drept, filmele turcești îmi plac de mor… așa că eu cred că va fi fain și în Turcia. Un weekend minunat!