Cele mai frecvente afecţiuni ale prietenilor noştri necuvântători

Ce nu ne pot spune în cuvinte animalele noastre de companie atunci când sînt bolnave, pot arăta prin simptome fizice şi modificări de comportament  aşa că hai să vedem care sînt cele mai frecvente afecţiuni ale prietenilor noştri necuvântători. Cu toate că eu scriu pe blog doar despre câini, de acesta dată, am inclus şi pisicile pentru că simptomele unor afecţiuni sînt asemănătoare  şi orice schimbare în comportamentul animalului de companie de la ceea ce face în mod normal, este un motiv pentru a merge la medicul veterinar.

 Varsăturile sau diareea

Câinii şi pisicile pot vomita ocazional, de multe ori fără a fi neapărat bolnave. Un căţelus jucăuş şi vioi care aleargă, mănâncă, uneori mănâncă şi iarbă şi apoi vomită nu e un căţelus bolnav. Dar un căţelus care vomită de mai multe ori pe zi, e letargic şi nu are poftă de mâncare are nevoie de atenţia medicului veterinar. Un simptom serios e atunci când vomită sânge. Ulcerul gastric poate provoca voma cu sânge, dar şi înghiţirea unui obiect îi poate irita stomacul. Vărsăturile sau diareea pot proveni de la boli gastro-intestinale sau/şi de la infecţii parazitare, cum ar fi viermii. Prezenţa sângelui în fecalele animalului e, de asemenea, un semn de avertizare că animalul de companie are nevoie de veterinar.

Lipsa poftei de mâncare

Lipsa poftei de mancare şi starea letargică sînt două simptome vagi, dar în cazul în care acestea persistă, trebuie să mergeţi la medicul veterinar să verificaţi care sînt cauzele. Câinii nu mai mănâncă dintr-o serie de motive, de la febră, la durere sau stres. Un apetit redus sau absent, mai ales dacă durează mai mult de 24 de ore, este un motiv de îngrijorare. Multe lucruri pot cauza letargie, inclusiv probleme majore, cum ar fi bolile de inima sau, la pisici, ficatul gras, care e o boală foarte gravă.

Urinatul mai mult sau mai puţin frecvent

Setea excesivă şi urinarea ar putea descrie diabetul. Dar urinarea frecventă poate semnala, de asemenea, boli hepatice sau renale sau boala glandei suprarenale. Când câinele sau pisica începe să urineze aleatoriu în casă sau când un câine care doarme, de obicei noaptea, începe să se ceară brusc la baie, iar proprietarul începe să observe că trebuie să umple mai des vasul cu apă al animalului, atunci trebuie consultat veterinarul.

În schimb, dacă animalul urineaza rar sau doar picaturi de urina acestea sînt semnale că există probleme cu tractul urinar sau cu vezica or pietre la vezică. Toate acestea sînt motive pentru a merge de urgenţă la veterinar, mai ales dacă aveţi pisici.

Tusea

Tusea, mai ales daca este persistentă, este unul din simptomele că animalul de companie trebuie dus la veterinar. Tusea cronică poate avea legături cu bolile de inimă, viermii sau bolile pulmonare. Un câine poate avea tuse de canisă, o boală infecţioasa a tractului respirator. Această traheobronsită infecţioasa provoacă o tuse uscată violentă. La căţei, însă, tusea de canisă poate progresa spre pneumonie care poate fi fatală. Tusea de canisă poate fi mai gravă pentru unele rase de câini, cum ar fi boxeri, buldogi, Pug-ii şi terrieri Boston.

De asemenea, strănutul persistent, secreţiile abundente scurse de la ochi, urechi sau simptome de sufocare, toate sînt motive de alertă şi pentru a merge la medicul veterinar.

Căderea părului sau piele iritată

Puricii, căpusele, acarienii râiei şi acarienii de ureche pot duce la căderea părului şi iritarea pielii şi a urechilor sau în jurul urechilor. Însă căderea părului, mâncărimea şi iritarea pielii pot indica şi probleme endocrine, infecţii cu stafilococi sau infecţii fungice.

Rigiditatea, şhiopătura sau dificultăţi de mers

Când câinele prezintă o rigiditate a piciorului, şchiopătează sau nu poate să păşească cu toată greutatea pe un picior, poate avea probleme legate de coloana vertebrală, artrită, boli de disc, ligamente rupte sau displazie de şold. Bolile transmise prin căpuşe, cum ar fi boala Lyme, pot provoca artrita. Câinii de talie mare, cum ar fi ciobăneştii germani, Labradorii şi Golden Retrieverii sînt rasele cele mai susceptibile la aceste boli, fie pe parcursul vieţii, fie odată cu înaintarea în vârstă.

Respiraţia urât mirositoare

Cel mai adesea respiraţia canină urât mirositoare este cauzată de afecţiuni dentare sau de mestecat. Totuşi, respiraţia urât mirositoare poate indica, de asemenea, probleme medicale mai mari în zona bucală, a sistemului respirator, a tractului gastro-intestinal sau a organelor interne. Respiraţia care miroase a urină poate fi un semn de boală a rinichilor.

Un miros neobişnuit însoţit de vărsături, lipsa poftei de mâncare şi cornee sau gingii galbene ar putea semnala o problemă de ficat. Medicul veterinar este cea mai bună persoană pentru a stabili cauza, iar dumneavoastră sînteţi prima persoană care observă şi trebuie să înteleagă limbajul fizic al necuvântătoarelor de lângă noi care ne iubesc necondiţionat.