Pokemon Go – ori îl iubeşti, ori îl urăşti … hei …nici chiar aşa pentru că până la urmă nu e “o chestiune de viaţă şi de moarte”, este doar un joc în concordanţă cu nivel de dezvoltare al telefoanelor inteligente actuale. Cine ştie la anul, sau peste doi-trei ani, cu ce ne vor mai surprinde dezvoltatorii de jocuri pentru dispozitivele mobile.
“Nu e panică man” … va trece şi febra Pokemon Go aşa cum a cam trecut şi febra “Angry Birds” şi altele. Jocul a beneficiat de o promovare inteligentă şi agresivă şi astfel a ajuns acum cel mai descărcat joc, cel mai viral, cel mai cel din toate punctele de vedere, moartea tuturor topurilor 🙂 .
La noi în România Pokemon Go a pătruns foarte rapid, ba chiar la început a fost descărcat de pe site-uri mai puţin autorizate dar curiozitatea a fost mare şi unii n-au mai avut răbdare. Am aflat de Pokemon Go imediat după 6 iulie dar nefiind un mare fan al jocurilor pe telefonul mobil nu m-am înghesuit să-l caut şi să-l descarc. Am făcut-o abia acum câteva zile, de curiozitate, ca să văd cum se joacă.
Am instalat Pokemon Go, m-am jucat puţin în doua zile consecutive (nu mai mult de câte trei sferturi de de oră de fiecare dată şi asta în timp ce-mi plimbam pokemonul” canin), am ajuns la Level 5 şi apoi aventura Pokemom Go s-a încheiat pentru mine. Am văzut cum se joacă, mi-am satisfăcut curiozitatea aşa că acum l-am dezinstalat şi cu asta basta.
Jocul Pokemon Go e oarecum interesant dar prefer să mă plimb liniştit alături de Rocco, jack russell-ul propriu şi personal (Combat Power 1000 🙂 ) chestie care îmi asigură necesarul zilnic de mişcare aşa că nu mai e nevoie să alerg după Pokemoni. Dacă vreţi să aflaţi mai multe despre Pokemom Go puteţi citi acest articol unde Gabriel explică câteva din “tainele” jocului.
Pe de altă parte văd multe postări, pe reţelele de socializare, postări ale unor oameni care se laudă că ei nu joacă Pokemon Go. E alegerea lor dar de aici până la ai desconsidera pe cei care joacă un joc pe telefonul mobil e cale lungă şi poate că trebuie să lăsăm pe fiecare să aleagă ce fac cu timpul lor, cum aleg să se relaxeze sau să facă mişcare atâta timp cât nu îngrădesc libertăţile celorlalţi.




… … …
(edit by admin)
dorelu bec s-a gandit el sa lase un link fara niciun fel de comentariu …
doar un link … asa ca linkul a fost curatat.
Iti place dorele ?