Fii treaz la volan – campania naţională de siguranţă şi prevenţie rutieră realizată în parteneriat: de Poliţia Română, FPVS (Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii, Radio România Actualităţi) şi APPA (Asociaţia Pentru Promovarea Asigurărilor) se desfăşoară în perioada 11 iulie – 11 septembrie 2016.
Fii treaz la volan – Cum afectează alcoolul condusul?
Alcoolul încetineşte activitatea sistemului nervos central, inclusiv a creierului. Consumul de alcool îţi poate afecta condusul autovehiculului prin faptul că acesta cauzează:
- Deficienţe de vedere;
- Încetinirea reflexelor;
- Reducerea concentrării şi a vigilenţei;
- Crearea unei stări de relaxare şi somnolenţă, ceea ce te poate determina să adormi la volan;
- Dificultăţi în interpretarea informaţiilor senzoriale;
- Dificultăţi în desfăşurarea mai multor activităţi în acelaşi timp (ex: păstrarea benzii şi a direcţiei, în timp ce te concentrezi la traficul din jur);
- Supraestimarea propriilor abilităţi, ceea ce te poate determina să îţi asumi riscuri;
- Nerespectarea regulilor de circulaţie.
De asemenea, starea de mahmureala (a doua zi după ce ai consumat alcool) te poate determina să nu te poţi concentra şi chiar să adormi la volan.
Somnolenţa / oboseala cauzează următoarele probleme:
- Deficienţe ale timpului de reacţie şi / sau deficienţe de vedere
- Probleme în procesarea informaţiilor şi în memoria pe termen scurt
- Scăderea performanţei, a vigilenţei şi a motivaţiei
- Comportament mai irascibil şi mai agresiv
Ai grijă ca în fiecare zi să dormi suficient, să refuzi să conduci atunci când nu ai dormit suficient, să recunoşti semnele oboselii şi să tragi pe dreapta într-un loc sigur atunci când eşti somnoros.
Campania Fii treaz la volan este susţinută de principalele companii de asigurări şi de brokeraj în asigurări precum şi de următoarele persoane publice: George IVAŞCU, Nicu ALIFANTIS, Alexandru PETROVICI, Dan FINŢESCU, DJ OLIX sau Laurenţiu GURAN (ASHA Band)
Edotec.ro în calitate de distribuitori de produse auto multimedia, încurajează condusul responsabil şi sprijină campania Fii treaz la volan prin organizarea unui concurs al cărui premiu este o cameră DVR Super Full HD Ambarella. Scrie pe site-ul sau blogul tău un articol despre campania Fii treaz la volan şi poţi participa la tragerea la sorţi pentru câştigarea acestei camere DVR.




Am participat şi am câştigat o cameră video auto DVR0805 Super Full HD Ambarella A7LA50 în valoare de 500 lei. Abia aştept să o testez, să văd cum filmează … poate că o să scriu un review despre această cameră auto.