Zig Zag prin România a poposit pentru o lună şi ceva în judeţul Caraş-Severin. Am avut şansa să cunosc o parte din tinerii implicaţi în proiectul care poarta acest nume interesant: Zig Zag prin România. Iniţial l-am cunoscut, aproape întâmplator 🙂 , pe Iulian Oancia şi de la el am aflat despre proiect aşa că mi-am propus să-i cunosc mai îndeaproape. Primul pas a fost să mă documentez de pe site-ul proiectului Zig Zag prin Romania ca să văd cam despre ce vorba, să aflu ce au făcut până acum şi ce-şi mai propun să facă.
Miercuri dimineaţa le-am făcut o scurtă vizită şi am stat de vorbă cu Radu Dascălul, unul din iniţiatorii proiectului Zig Zag prin România. Am aflat câte ceva despre începuturile proiectului, despre primii paşi de la idee la proiect, despre organizarea grupului şi despre diferitele modalităţi prin care speră să reuşească să se autofinanţeze pe parcursul derulării proiectului Zig Zag prin România.
Zig Zag prin România
Ce este şi ce-şi propune Zig Zag prin România puteţi afla şi din filmuleţul cu care orice vizitator este întâmpinat pe site-ul lor şi tot acolo puteţi citi ce au făcut până acum – adică în primul an de activitate, pe unde au călătorit, cum au perceput locurile pe care le-au vizitat şi oamenii pe care i-au întâlnit în toată această perioadă de când au început acest interesant proiect numit Zig Zag prin România.
În imaginea din acest articol apar doar jumătate din cei care înseamnă echipa Zig Zag prin România pentru că ceilalţi erau plecaţi să descopere judeţul Caraş-Severin, aşa că dacă întâlniţi nişte tineri curioşi, care pun tot felul de întrebări despre judeţ, despre oamenii judeţului, despre tradiţii locale sau despre cine ştie mai ce, ar fi bine să le răspundem cât mai detaliat ca să-i ajutăm să înţeleagă specificul local. Poate că vom fi puţin surprinsi când vom afla cum ne-au perceput judeţul aceşti interesanţi călători. Până când nu vor pleca de pe meleagurile noastre sper să mă întâlnesc cu toţi cei care formează echipa Zig Zag prin România.




Finalul călătoriei prin Caraş-Severin, al echipei Zig-Zag prin România, va fi la Sala Lira a Liceului de Artă “Sabin Păuţa” din Resita pe 1 Octombrie la ora 18:00.
Multumim pentru gandurile bune si ne bucuram ca te-am intalnit Petre. Te imbratisam cu drag ! O zi de poveste sa ai 🙂