Gara Reşiţa Sud, de fapt gara veche din Reşiţa, numită şi Gara de Sud a fost modernizată cu bani europeni. Respectiva reabilitare a fost posibilă datorită cuprinderii acestei gări în proiectul numit “Modernizarea unor staţii de cale ferată din România”, proiect care face parte din “Programul Operaţional Sectorial Transport.
- Avem gară reconditionată, modernizată, reabilitată la standarde europene.
- Avem în gară sală de aşteptare cu instalaţie de aer condiţionat, centrala termica şi doar cu câteva scaune.
- Avem peroane noi, încăpătoare, cu copertină (ce contează că accesul pe peronul 2-3 este la o distanţă apreciabilă de clădirea gării iar pasajul pietonal care traversează liniile ferate nu prea pare să respecte toate normelor de siguranţă a circulaţiei).
- Avem grupuri sanitare noi (ce contează că sînt închise la 2-3 ore după inaugurare).
- Avem cismea modernă pe peronul gării (
ce conteaza că nu curge apa) între timp văd ca s-a rezolvat. - Avem peroane supravegheate cu camere de filmat.
- Avem tabelă de afişaj electronică, modernă (nu contează că n-are ce afişa pentru că deocamdată trenurile nu ajung până aici).
- Avem stâlpi pentru linia de înaltă tensiune pentru trenurile electrice (ce contează că nu e montată şi sârma propriu zisă)
- Avem (am avut) inaugurare cu fast, cu fanfară, cu oficialităţuri, cu presă şi cu nelipsitul sobor de preoţi … plus ceva public care s-a adunat (de la piaţa de legume din apropiere) când a auzit fanfara (sperând poate la o mocangeală, un steguleţ, un balon colorat, un pişcot …).
- Avem, avem, avem … doar trenuri care să mai ajungă pe acolo nu mai avem pentru că de câţiva ani trenurile se opresc în Gara de Nord aflată la celălalt capăt al oraşului. Ce contează că pe ruta Reşiţa – Timişoara, pe 100 km faimoasele trenuri fac aproape 3 (TREI) ore.
- Avem gară modernă, avem peroane prea mari, avem grupuri sanitare închise, avem cismea
nefuncţională… avem motiv să mai tăiem o panglică. Am avut inaugurare pentru că termenul de finalizare al lucrării de reabilitare era în luna Mai 2014 şi bănuiesc că trebuia raportată finalizarea, chiar dacă s-a prelungit prelungirea termenului de finalizare până la sfârşitul lui august, când se speră că vom avea şi trenuri care să vină până în Gara Reşiţa Sud.
Acum să nu creadă cineva că nu mă bucur pentru reabilitarea unei clădiri monument istoric aflată în patrimoniul naţional (clădirea din Gara Reşiţa Sud are o vechime mai mare de 100 de ani), dar dacă au fost bani europeni la mijloc se pare că au fost cheltuiţi cu muuultă lejeritate. Spun asta pentru că lungimea peroanelor este imensă pentru câţi călători sau turişti mai folosesc transportul feroviar în Reşiţa (lungime peron 325 de paşi, adică aproximativ 227 metri).
Nici când oraşul avea aprox. 30.000 de muncitori în cele două mari uzine reşiţene, din care o bună parte erau navetişti, nu s-ar fi folosit la maximum peroanele care au fost construite acum in Gara Reşiţa Sud, dar poate că o să ne invadeze turiştii care vor veni să vadă o gară modernă, la standarde europene.















Să înțeleg că niște oameni cu influența au manevrat niște bani pentru propriul interes?
Nuuu, nu pentru propriul interes, pentru binele comunitatii 🙂
Lungimea peronului e normal sa fie lunga. Trebuie sa acopere cat mai mult din lungimea trenului. Chiar daca sunt putini care urca, poate unii mai si coboara. Si daca stau in ultimele vagoane, sa nu coboare prin boscheti.
La actuala lungime a peroanelor ar cam intra o locomotiva + 10 vagoane … dupa cum am scris si in articol: nici in vremurile bune ale orasului nu s-ar fi umplut aceste peroane.
Clar e ca motivul principal pentru care a fost restaurata gara e justificarea unor bani.
Ma gandeam si eu ca nu vi hoarde de turisti in Resita Sud.. dar poate pe-acolo trec si trenuri mai lungi, care se duc si in alta parte…
🙂 Claudiu – Resita e capat de drum. Aici doar vin trenuri care apoi pleaca inapoi in cele doua directii: Timisoara si Caransebes.