Dacă nu te așteptai ca iarna de anul acesta să fie atât de îndrăzneață și de surprinzătoare, ei bine, este cazul să accepți adevărul și să acționezi în consecință. Dacă garderoba ta lasă de dorit, sau pur și simplu simți că nu îți mai place cum arăți în geaca ce pare a fi o plapumă pe care o porți după tine mereu, este timpul să iei măsuri. Te poți inspira chiar din spiritul acestei ierni. Poți fii și tu îndrăzneț și surprinzător în stilul vestimentar, și astfel să poți păși cu încredere în orice situație te-ai afla. Iată care sunt secretele care te vor face să arăți ca un gentleman chiar și iarna.
5 secrete pentru un look stilat în sezonul foarte răcoros
- Straturile – Cheia unui look închegat fără să tremuri de frig
Partea bună legată de vestimentație iarna este aceea că poți purta hainele de vară, dar sub o altă formă, una care o sa te ajute să îți menții confortul termic. Ai astfel mult mai multe opțiuni pentru ținuta ta. Cea mai bună metodă este aceea de a te îmbrăca în straturi. Astfel, în loc să îți iei o singură bluză groasă care nu are ținută și nu îți va ține prea mult cald, poți alege să te îmbraci suprapunând mai multe articole vestimentare subțiri. Nu numai că vei arăta mai bine, dar dacă îți este prea cald, vei putea pur și simplu să îndepărtezi un strat.
Regula este să îți construiești ținuta începând cu articole mai subțiri și progresând spre articole mai groase la exterior. Pentru o ținută formală începe cu un strat de bază format dintr-un tricou sau maiou. Apoi adaugă o cămașă, un pulover, cardigan sau o vestă, un sacou și pentru ultimul strat o haină de iarnă. Dacă vrei poți aplica același principiu pentru îmbrăcarea picioarelor. Bineînțeles, pentru o ținută casual, opțiunile sunt mult mai diversificate și îți poți folosi imaginația mai mult. - Materialele care sunt ideale pentru iarnă
Dacă vrei să îți fie cald iarna, trebuie să alegi haine din materiale potrivite. Bumbacul este unul din cele mai bune materiale pentru stratul de bază din ținuta ta. Asta deoarece este un material care permite pielii să respire, deci nu vei transpira. Dacă porți o ținută de zi, poți alege chiar un pulover sau un cardigan din bumbac, pe care îl poți îndepărta ușor dacă îți este prea cald.
Denimul și pielea sunt alte variante potrivite pentru iarnă. Articolele din denim sunt potrivite pentru pantaloni sau pentru stratul de exterior, jachete de exemplu. Blugii sunt mereu o alegere bună pentru o ținută casual, iar asta nu trebuie să se schimbe iarna. Pielea este ideală pentru jachete, aceasta fiind o alegere clasică ce te va proteja de vânt. Totuși, dacă nu ești un rockstar, cel mai bine ar fi să nu alegi pantalonii din piele, indiferent de anotimp. Pe Bigotti.ro găsești haine de iarnă din cele mai bune materiale.
Lâna este ideală pentru stratul intermediar sau pentru cel de deasupra. Este cel mai călduros material pe care ai putea să alegi să îl porți. Un pulover subțire din lână îți va ține de cald mai mult decât unul gros din orice alt material. - Alege accesoriile care te protejează împotriva frigului
Se spune că 80% din căldura corpului se pierde prin extremități, și cea mai mare extremitate este capul. Te vei simții automat mai confortabil iarna, dacă porți o căciulă sau o pălărie corespunzătoare. Poți purta, cu multă indulgență o căciulă simplă la o ținută formală pentru a-ți proteja urechile, dar dacă nu ești atât de sensibil la frig, alege mereu o pălărie de iarnă și stai departe de căciulile cu pon-pon.
Eșarfele nu doar că îți țin zona gâtului protejată, dar îți oferă oportunitatea de a personaliza ținuta, adăugând un plus de stil. Alege o eșarfă ce iese în evidență, probabil cu un model interesant, sau o culoare care se deosebește clar de paltonul tău.
Mănușile ar trebui să respecte următoarele reguli: să te protejeze de frig, să nu absoarbă umezeala și să aibă un aspect corespunzător. Nu ar trebui să semene cu niște mănuși pentru copii și nici cu cele de schi. Pielea sau pielea întoarsă sunt alegeri bune. - Haina de iarnă stilată
O haină de iarnă ce ți se potrivește este esențială pentru ținuta ta. Este primul lucru pe care oamenii îl vor observa atunci când te întâlnesc afară, deci vrei să faci o impresie bună. Alege o variantă clasică indiferent de tendințele actuale. O haină clasică nu se demodează niciodată, iar dacă o vei alege într-o culoare neutră, o vei putea purta ani de zile.
- Dar ce putem spune despre încălțăminte?
Pantofii tăi normali nu vor face față frigului de afară. Așadar ai nevoie de o pereche de cizme. Din fericire poți alege o pereche ce poate fi ușor confundată cu niște pantofi eleganți obișnuiți. Trebuie să fii atent ca încălțămintea să aibă căptușeală pentru a nu îți îngheța degetele, să fie rezistentă la apă pentru ca zăpada topită să nu se infiltreze și să aibă o talpă aderentă, care să te împiedice să aluneci.
Da-ti cu parerea