Desktop sau laptop eterna dilemă … cu toate că nu prea e o dilemă reală după ce ajungem să ne stabilim clar priorităţile, dar chiar stabilirea acestor priorităţi poate declanşa multe dispute în interiorul sinelui nostru pentru că de cele mai multe ori sîntem tentaţi să ne întindem mai mult decât ne ţine pătura. Da, ştiu, această falsă dilemă se poate rezolva extrem de simplu, adică în loc de desktop sau laptop să fie desktop şi laptop, dar pătura nu e întotdeauna suficient de elastică pentru a ne permite această opţiune dublă.
Desktop sau Laptop – oare ce să aleg ?
Cu toate că aveam un desktop bun, făcut din componente care mi-au oferit maximum de performanţă pentru necesităţile mele de atunci, a trebuit, din motive de mobilitate, să-l vând. Vânzarea a fost făcută în timp mai lung şi pe bucăţi pentru a-mi putea recupera investiţia, dar laptopul trebuia cumpărat … aşa că nici atunci nu a fost chiar un vârf de gamă, dar m-a slujit “cu încredere şi devotament” 🙂 chiar mai mulţi ani decât m-am aşteptat.
Laptopul şi-a dat obştescul sfârşit acum câteva luni (nu acum ceva luni cum greşit folosesc mulţi isteţi de pe diverse tembeliziuni). Întâi a murit (parţial) placa grafică şi totul a început să fie într-o nuanţă dubioasă, cam între turcoaz şi culoarea prazului pălit 🙂 , apoi a început să facă diverse fiţe şi figurii de vedetă reşapată (blocări şi restartări), dar după o formatare a hardului, o repartiţionare şi o reinstalare a windows-ului a mai funcţionat un pic. Acum chiar dacă încă mai porneşte nu prea mai corespunde din punct de vedere al specificaţiilor tehnice, altfel spus nu prea mai pot să instalez niciunul din programele de care am nevoie, iar placa grafică tot semi-moarta a rămas 🙂 .
Problema e că nici desktopul pe care-l folosesc acum nu prea mai ţine pasul cu specificaţiile tehnice actuale şi upgrade nu prea mai am unde să-i fac. I-am mărit cantitatea de memorie atât cât a suportat placa de bază (acum am 4GB mari şi laţi care îmi sânt cam insuficienţi) şi cam atât … pentru că dacă vreau mai mult trebuie schimbată placa de bază, procesorul, memoria şi poate că la noile dotări o să fie nevoie de o sursă de alimentare mai puternică, poate chiar şi o altă carcasă … de fapt trebuie unul cu totul nou şi uite aşa am ajuns la dilema desktop sau laptop.
Desktop sau Laptop
În principiu acum n-aş prea avea nevoie de laptop, dar pentru maximum 10% din situaţiile în care voi fi “pe teren” parcă merită totuşi să investesc într-un laptop cu toate că sînt convins că, la aceeaşi bani cheltuiţi, un desktop mi-ar asigura mai multă performanţă şi posibilităţi de upgrade.
O să-mi fac listele cu componente pt. desktop precum şi listele cu opţiuni pentru laptop (prima varianta – varianta 2) (variante alese la sfatul lui Marius) şi o să urmăresc evoluţia preţurilor până la Black Friday 2014 şi poate că, dacă o să prind o promoţie bună o să-mi iau un laptop şi astfel o să pun capăt dilemei desktop sau laptop … dar vreau şi argumentele voastre în legătură cu opţiunea desktop sau laptop aşa că, aştept să da-ţi cu sfatul în mine fără frică 🙂 .



Daca nu vrei sa iei laptop si ai posibilitatea sa iei desktop, iesi mult mai bine in bugetul ala, eventual poate mai faci rost de niste componente vechi, un hard, ceva…
Nu de harduri imi fac probleme … am doua externe unul de 500GB si unul mai mic si mai vechi, dar care inca functioneaza foarte bine.
Laptop. Ca să-ți editezi fotografiile și atunci când mergi în tabere foto 🙂
Cine stie, stie 🙂
Corect, dar in 2000 de lei nu prea te atingi de ceva ok.
Eu sunt de principiu ca trebuie sa tinem cont de ce avem nevoie de un anumit obiect si mai putin de ce pot face obiectele din aceeasi gama. In aces caz, iti recomand sa mai faci o lista cu ce intentionezi sa faci cu el. Din cate am reusit sa te cunosc, eu iti recomand desktop.
Pentru prelucrari foto la pixel iti recomand tot un desktop calibrat.
Degeaba spuneti ca iesi mai bine daca iti iei desktop. De curand am achiztionat un laptop si eram in dubii daca sa iau laptop sau desktop fiindca il folosesc la birou.
Observand ca diferentele la specificatiile tehnice erau foarte mici la acelasi pret, cu o hotarare de 100 % am ales sa iau un laptop.
Iar daca va faceti griji ca nu puteti juca jocuri pe laptop…va inselati amarnic!
George, nu ma intereseaza jocurile asa ca n-am cum sa ma insel in aceasta privinta 🙂
Chiar daca un desktop si un laptop au, aparent, aceleasi specificatii s-ar putea sa difere codul procesorului cu doar o litera … aia de la final, care spune daca procesorul este in varianta light, facut special pentru laptopuri sau ultrabookuri.
Pai daca jocurile nu te intereseaza, un laptop cu pretul ce se invarte in jurul a 2000 Ron isi face treaba foarte bine in orice program care cere rsurse, fie ca e Photoshop, Auto CAD sau care o mai fi
e vorba doar de utilitate. pot sa imi placa mie desktopurile pana la cer si inapoi, daca sunt mereu pe drumuri am nevoie de un laptop.
Eu aleg laptop-ul, îl pot muta unde vreau eu, iar dacă are specificații bune te poți și juca pe el.
Pentru mine nu se pune problema daca “sau, sau” ci “si, si” … pentru ca:
1. Cand sunt acasa am nevoie de desktop pentru viteza, stabilitatea platformei si in acelasi tip monitorul de 24″ care imi acopera toate nevoile.
2. Cand plec am nevoie de un laptop cat de cat ok care sa fie un fel de desktop replacement.
In concluzie cele doua variante sunt deja de ceva vreme complementare. 😉
In rest am dezbatut si eu candva problema pe aici.
Bafta si spor la cumparaturi!
Interesanta si abaordarea din articolul tau.