Defileul Dunării începe la Moldova Nouă şi se termină la Turnu-Severin. Poate fi străbătut într-o după-amiază sau într-o săptămână, însă e nevoie de o viață pentru a-i cunoaște toate poveștile, tainele și legendele. Dunărea, drum de poveste, se unduiește lin și leneș prin patru mari capitale ale Europei, Viena, Bratislava, Budapesta şi Belgrad, șerpuiște agale prin câmpia Panoniei, începe să crească pe la Moldova Nouă, pornindu-se maiestuos înspre Porţile de Fier și despică munţii, separându-i în Carpaţi şi Balcani. Dunărea intră în Banatul românesc la Baziaş, străbate toată ţara şi se varsă în Marea Neagră printr-o frumoasă Deltă, dar acum e vorba de Defileul Dunării aşa că despre Deltă poate într-un alt articol.
Aproape de Dubova începe cea mai frumoasă parte din Defileul Dunării. Aici fluviul se îngustează, fiind mărginit de pereți verticali – Cazanele Mari. Dunărea se lărgește enorm la ieșirea din Cazanele Mari și formează Golful Dubovei (Mraconia, in limbajul locului), ca apoi să se îngusteze iar la intrarea în Cazanele Mici. Dunărea curge neperturbat străjuită de ambele părţi de munţi înalţi, care aci își ițesc arizi crestele de stânci, aci se coboară domol spre valuri cu coaste bogat împădurite. Ici-colo dintre crăpăturile de stânci se ivesc pâlcuri mari de arbuşti de liliac, care, în fiecare primăvară când înfloresc, fac de neuitat acest peisaj al Cazanelor.
Munţii străjuiesc Cazanele: în dreapta Ştârbeţul-Mare (768 m), iar în stânga Sucarul-Mare. Aceste formaţiuni calcaroase au o mulţime de peşteri, mai toate bogate în stalactite: Ponicova, prin care curge pârâul cu acelaş nume, apoi aproape de aceasta e peştera Liliecilor, un adevărat viespar de lilieci, şi ceva mai jos peştera Veterani – cunoscută de romani sub numele de Piscabara. După ce ieşim din Cazanele Mari în frumosul golf al Dubovei, imediat intrăm în Cazanele-Mici, formate de strâmtoarea munţilor Ştârbeţul-Mic şi Sucarul-Mic. Aci se pot vedea mai clar urmele drumului lui Traian, precum şi Tabula Traiana, la intrarea în Cazanele Mici.
Trecem apoi de insula Ogradena şi zărim pe malul drept localitatea Techia. Ceva mai în jos Orșova, însemnat port dunărean, situat la vărsarea Cernei în Dunăre. Oraşul este zidit pe locul vechiului castru şi colonii romane Dierna, înălţată pentru a păzi Dunărea şi intrarea în Dacia. În evul mediu a fost de asemenea cetate, a cărei importanţă a crescut pe măsură ce a crescut şi primejdia turcească dinspre Balcani.
Tot în zona Cazanelor Mici se poate admira chipul sculptat în stâncă a marelui rege dac Decebal și de acolo se poate ajunge până la Mănăstirea Mraconia, supranumită mănăstirea de pe ape. Tot din zona bustului marelui rege dac se pleacă cu șalupe sau cu barci cu motor pe Dunăre, explorându-se aproape tot Defileul Dunării, dar în special zona Cazanelor. Excursii cu vaporașul se mai pot face şi de la Orșova până la Cazane sau chiar până la Moldova Noua.
Dunărea e dublată șerpuitor de Şoseaua Cazanelor – o splendidă şosea, construită cu enorme greutăţi între anii 1834 – 1837 din iniţiativa şi sub conducerea contelui Szechenyi. Șoseaua Cazanelor porneşte din Baziaş, trece prin satele Divici și Belobreşca, sate mari locuite în majoritate de sârbi. De aci se face ramificaţie spre Zlatiţa, la stânga spre Câmpia şi Socol, iar la dreapta pe o frumoasă şosea nouă, ce duce în sus pe valea Nerei, spre Lescoviţa şi Naidaş, comună mare românească. Șoseaua continua prin Suşca, Pojejena-de-Jos şi Măceşti, trece prin Moldova-Veche și apoi, urmărind tot din aproape cursul Dunării prin Coronini, continuă prin comunele riverane Liubcova, Berzasca, Sviniţa, Tisoviţa şi Plavişeviţa, iar de aci prin minunatele Cazane la Dubova. Apoi străbătând şi Cazanele-Mici iese, prin Ogradena-Veche, Ogradena-Nouă şi Eselnița, la Orşova.
Traseele istorico-turistice din Defileul Dunarii sunt binecuvântate de peisaje a căror frumusețe e egalată doar de legendele născute de-a lungul timpului în folclorul popoarelor riverane. Dunărea e al 25-lea fluviu din lume ca lungime, dar este pe primul loc în privinţa numărului de ţări pe care le parcurge. În drumul său către Marea Neagră, el udă şi partea de sud a Banatului, o regiune care merită a fi vizitată oricând.
Petre a zis
As fi vrut sa pun mai multe imagini pentru a ilustra Defileul Dunarii, dar un HDD extern, pe care aveam stocate fotografiile, a murit putin. 🙁
Marius Matache a zis
Techia e de fapt Tekija 🙂
Dincolo de gluma lingvistica de mai sus, zona e superba, eu sunt indragostit de ea, merg acolo de aproape 17 ani in fiecare an si niciodata nu ma satur.
Natural a zis
Ce partide de pescuit am tras odata la Mraconia… N-am mai fost de ceva timp in zona 🙁
Florin a zis
Am inceput de anul trecut sa schimb destinatiile mele turistice care erau bazate doar pe Aqua Parc-uri si litoral.
Anul trecut am mers pe Transfagarasan si am stat acolo un weekend, anul asta o sa aleg ori Transalpina, ori zona cazanelor. Depinde foarte mult si de ce buget pun deoparte pentru concediu.
Petre a zis
Eu am in plan Transalpina … sper ca la toamna sa reusesc sa-mi fac timp ca sa ajung pe acolo.
Newparts a zis
Cazanele si cheile Nerei sunt cred cele mai spectaculoase si pline de formatiuni carstice zone din tara chiar merita vazute si facute la pas cu rucsacul in spate si aparatul de fotografiat in mana.
Liviu R. a zis
Intreg Defileul e superb. Are un potential turistic enorm si cred ca e peste faimoasele zone Lago di Como si Lago di Garda din Italia. Din pacate e ocolita de investitori in turism, desi poate fi o adevarata mina de aur pentru romani.
Ai incercat sa vezi zona privind-o de dincolo, de la sarbi? -cum zicea si Marius Matache mai sus, te indragostesti iremediabil de ea :)))
Referitor la Transalpina, am fost in toamna de la Jina la Obarsia Lotrului, insa frumusetea zonei a fost stirbita serios de un drum destul de prost, chiar daca nou, plin de segmente neterminate. Nu stiu cum e de la Obarsia spre Ranca, am auzit ca e mai bun drumul.
Petre a zis
Desi mi-am propus de multe ori sa vad toata Clisura si de pe malul sarbesc, astrele nu s-au aliniat pana acum :). Am fost de multe ori la sarbi in zona Biserica Alba, canal Tisa-Dunare, Dudovac …
tony a zis
Dupa mine, Defileul Dunarii este unul din locurile cele mai frumoase din Romania. Cine il viziteaza odata doreste cu siguranta sa se mai intoarca. Aceasta zona nici macar nu este promovata, foarte putine agentii daca aduc turisti in zona, asa ca sfatul meu este sa mergeti pe cont propriu. Nu veti regreta.