Cascada Bigăr este situată pe Valea Minişului, în Munţii Aninei, judeţul Caraş-Severin, pe paralela 45 (face parte din Parcul Naţional Cheile Nerei – Beuşniţa) şi a ajuns faimoasă pentru că site-ul The World Geography a nominalizat-o în articolul “8 Unique Waterfalls Around the World” pe primul loc. Cascada Bigăr este interesantă şi spectaculoasă pentru că apa curge pe o înălţime de 7 m, peste o stâncă din tuf calcaros acoperit cu muşchi, apoi în râu, formând o minunata perdea de apă, dar mulţi din cei care au fost pe acolo au rămas oarecum dezamăgiţi pentru că dacă debitul de apă este scăzut, muşchiul de pe stânca în formă de ciupercă se mai veştejeşte şi apa nu mai curge uniform.
Unii mai pesimişti chiar afirmă că dacă nu se vor lua măsuri, în câţiva ani Cascada Bigăr va fi o amintire şi atât … deoarece se pare că din debitul de apă care alimentează Cascada Bigăr, o parte este “deturnat” spre păstrăvărie şi în verile secetoase muschiul de pe stancă se poate usca şi uscat fiind, apa îşi va găsi drumul cel mai uşor printr-un şuvoi, două, trei, dar nu va mai forma acea perdea care îi dă spectaculozitatea.
Cui aparţine imaginea cu Cascada Bigăr ?
Văzând toata agitaţia cu Cascada Bigăr am fost curios să aflu cine a realizat fotografiile postate pe The World Geography, dar n-am prea reuşit să mă lămuresc pentru că, pe acele imagini, nu exista nimic de felul “(c) Icsulescu photography” şi aşa mi-am amintit de un articol al lui Lucian. În acel articol, mai tânărul meu coleg de blogosferă Lucian Florescu, spunea că-l deranjează felul în care mulţi şi-au făcut, pe facebook, pagini de forma “Icsulescu Photography”. I-am răspuns atunci cam aşa:
Lucian, poate că “moda” asta cu “photography” este doar o formă de a proteja fotografiile. Un fel de copyright – indiferent de calitatea pozei sau a fotografiei fiecare vrea să-şi protejeze munca întru-n fel sau altul. Că poate părea un pic pretenţios adaugarea după (c)Nume – a acestui termen “photography” şi asta e adevărat, dar nu cred că e chiar aşa o mare greşeală …
(c) Icsulescu photography
Păi hai să vedem ce înseamnă acest termen – Photography
Tradus din engleza înseamnă “fotografie” … în niciun caz nu înseamnă “fotograf profesionist” aşa că adăugarea acestui termen după nume înseamnă că acea fotografie este făcuta de Icsulescu, îi aparţine lui Icsulescu, dar nu înseamnă că Icsulescu este fotograf profesionist.
Oare nu i-ar fi prins bine celui/celei care a realizat acea imagine cu Cascada Bigăr, imagine cu care am ilustrat şi acest articol, ca munca să-i fie măcar recunoscută, ca să nu zic răsplătită. (pentru că această imagine cu Cascada Bigăr este folosită pe diverse indicatoare şi pe alte materiale informative).
Despre implicarea oficialităţurilor în conservarea şi promovarea pe care o merită Cascada Bigăr o să revin într-un alt articol (pe care sper să-l ilustrez cu fotografiile mele) pentru că sînt muuulte de spus, despre ce puteau să facă, ce au făcut sau ce au de gând să facă pentru Cascada Bigăr şi trebuie să mă mai documentez puţin pentru că, după cum zice scriptura “încurcate sînt căile Domnului” 🙂 , la fel de încurcate sau chiar mai încurcate sînt şi căile/legile din România.
E o situaţie oarecum asemănătoare cu cea de la Sarmizegetusa unde pe de o parte, nu se pot tăia copacii bătrâni pentru că sînt cuprinşi într-un parc naţional şi pe de altă parte, netăind copacii nu se pot face cercetări arheologice. La Cascada Bigăr e oarecum la fel pentru că nu se pot face prea multe amenajări deoarece Cascada Bigăr este situată în Parcul Naţional Cheile Nerei – Beuşniţa, dar despre aceste aspecte într-un articol viitor. Acum ramâne întrebarea din titlu:
Cui aparţine imaginea cu Cascada Bigăr, publicată de The World Geography ???
UPDATE – Unde-i unul nu-i putere … dar cu ajutorul lui Cristian Motoiu de pe Google+ am aflat cine este autorul acestei frumoase imagini … mai bine zis autoarea 🙂 – Sandra Rugina. Fotografia a fost realizată în anul 2011, o puteţi vedea şi pe flickr. Sandra Rugina este pasionată de fotografie de prin 2005 şi până acum a avut 4 expoziţii în România şi Finlanda.
Sandra Rugina a zis
Imaginea este a mea… Am facut-o in 2011. Postarea care a devenit “virala” este asta:
Beautiful unique waterfall in a forest
Petre a zis
Si eu care credeam ca nu a avut un amarat de watermark … acum am inteles de ce peste tot este decupata 🙂 .
Bucur a zis
Partea de sus nu o vazusem pana acum, inteleg si de ce :))
Adrian a zis
Mai sunt si in Romania lucruri cu care sa ne mandrim 😀